Comisia Europeană vrea să coopereze cu partenerii săi din întreaga lume

Comisia Europeană a aprobat patru noi proiecte pentru a consolida cooperarea cu partenerii săi din întreaga lume.

Comisia Europeană a aprobat patru noi proiecte, în valoare totală de peste 11 milioane de euro, pentru a consolida cooperarea pe probleme de interes comun dintre blocul comunitar şi India, China şi Brazilia, precum şi cu regiunea America Latină şi Caraibe. 

Cele patru proiecte au fost adoptate în cadrul Instrumentului de Parteneriat şi ridică la 102,7 milioane de euro contribuţia totală din acest an în sprijinul intereselor strategice ale Uniunii Europene.

Instrumentul de Parteneriat finaţează proiecte care permit Uniunii Europene să participe activ la schimbările globale şi să-i promoveze propriile valori fundamentale, este unul dintre cele câteva instrumente incluse în bugetul comunitar 2014 - 2020, alocat pentru finanţarea acţiunilor externe ale Uniunii.

Prin intermediul acestui instrument, Uniunea Europeană cooperează cu partenerii săi din întreaga lume, astfel ca angajamentele sale politice să se traducă în măsuri concrete la nivel global.

Aşadar, în urma rezultatelor Summitului, din luna iunie, Uniunea Europeană - CELAC - comunitatea din America Latină şi statele din Caraibe -, va fi introdusă o nouă iniţiativă menită să impulsioneze relaţiile şi să promoveze întărirea alianţei între Uniune şi partenerii săi din America Latină în domenii de inters reciproc. În cadrul parteneriatului strategic Uniunea Europeană - Brazilia va fi pusă în practică o nouă facilitate, destinată consolidării relaţiilor bilaterale, prin încurajarea dialogurilor sectoriale pe teme prioritare de interes comun şi punerea în aplicare a acţiunilor care vor impulsiona diverse acorduri bilaterale.

În contextul strategiei vizând piaţa unică europeană digitală şi pentru a susţine dimensiunea externă acestei strategii, Uniunea alocă 2,4 milioane de euro pentru a coopera cu India, în ceea ce priveşte tehnologia informaţiilor şi comunicaţilor.

Acţiunea este menită să înbunătăţească şi să consolideze poziţia europenă în acest sector în India.

Cel de-al patrulea proiect finanţat de Uniunea Europeană, în valoare de 1,8 milioane de euro, se adresează Chinei, şi vizează diplomaţia publică.

Obiectivul urmărit de Uniune este acela de a deveni o voce mai puternică în China şi de a-şi întării angajamentele pe plan local.

O parte din aceste fonduri europene vor asigura pregătirea interpreţilor de limbă chineză şi mongolă, în perspectiva Summitului Asia - Europa, care va avea loc anul viitor în capitala Mongoliei.


 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 29 Decembrie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste