Un lider al alianţei guvernamentale de la Chişinău riscă să fie reţinut

Procuratura cere ridicarea imunităţii preşedintelui PLD, Vlad Filat, acuzat că ar fi primit mită pe când era prim-ministru pentru a facilita devalizarea Băncii de Economii.

Procurorul Republicii Moldova a cerut Parlamentului, reunit în plen, să-i ridice imunitatea preşedintelui Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, important lider al alianţei guvernamentale, acuzat de implicare directă în fraude bancare.

Şedinţa Parlamentului are loc pe fondul protestelor anticorupţie din jurul clădirii.

Procuratura susţine că Vlad Filat ar fi primit mită pe când era prim-ministru pentru a facilita devalizarea Băncii de Economii, de unde a dispărut un miliard de dolari.  

Ala Boţan de la Radio Chişinău transmite că liderul liberal-democrat a respins acuzaţiile, pe care le-a calificat drept "răzbunare politică".  

Procurorul general Corneliu Gurin, care a venit cu solicitarea de retragere a imunităţii, a declarat că actele incriminate lui Vlad Filat ar fi deosebit de grave, iar dacă deputaţii nu vor da curs cererii, ancheta privind dispariţia unui miliard de dolari din trei bănci moldoveneşti va fi grav periclitată.

Potrivit procurorului, exercitând funcţia de premier, Vlad Filat ar fi extorcat şi primit de la omul de afaceri Ilan Shor bunuri şi servicii de peste 60 de milioane de dolari pentru a înceta controalele la una dintre firmele sale şi pentru a-l numi consul onorific în Federaţia Rusă. În 2013 şi 2014 el ar mai fi primit de la acelaşi Ilan Shor aproape 200 de milioane de dolari pentru ca statul să cedeze pachetul majoritar de acţiuni de la Banca de Economii.  

În replică, Vlad Filat a declarat că era pregătit pentru un asemenea scenariu şi a menţionat că ar fi vorba despre un dosar politic.

El a făcut trimitere la vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, unul dintre rivalii săi politici, care ar controla sistemul de justiţie din Republica Moldova.

În cadrul unei intervenţii pentru presă, Vlad Filat a făcut referire şi la posibile alegeri parlamentare anticipate, după evenimentele de astăzi.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 15 Octombrie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste