Renta veteranilor de război, majorată cu 75 la sută

Camera Deputaţilor a aprobat astăzi, în calitate de for decizional, majorarea rentei veteranilor de război cu 75 la sută faţă de valoarea actuală.

Prin modificările aduse Legii veteranilor, va fi majorat, de asemenea, şi sporul pe care îl primesc invalizii şi veteranii de război.

Acest spor este stabilit în raport cu durata participării pe front şi creşte de la 10 la 20 de lei lunar pentru primul an de participare la război.

O altă modicare adoptată de către deputaţi oferă cadrul normativ pentru ca veteranii de război să beneficieze de avansări fără a mai fi condiţionaţi de o zi anume, cum este în prezent 9 Mai-Ziua Victoriei.

Proiectul de lege a fost susţinut atât de putere, cât şi de opoziţie, care au subliniat că renta acordată veteranilor de război nu a mai fost majorată din 2008 şi nu oferă un nivel de trai decent beneficiarilor acestor drepturi, informează eradctorul RRA, Angela Matei.

Amintim că decizia a fost luată de Executiv pe 29 aprilie 2015.

La aceea dată, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, declara la Radio România Actualităţi că decizia a fost luată ca o recunoaştere a meritelor veteranilor de război.

"Mai sunt în viaţă 20.000 de veterani de război. Ca o recunoaştere a ceea ce au făcut pentru ţară, Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Muncii, vom aproba în Guvern miercuri, chiar în 29 aprilie, o ordonanţă de urgenţă prin care vom mări indemnizaţiile veteranilor de război. În acelaşi timp, i-am propus preşedintelui României şi a aprobat acest lucru prin decret, să avanseze în grad câţiva generali veterani de război şi eu ca ministru al Apărării Naţionale, în conformitate cu legea, prin ordin, am avansat în grad toţi veteranii de război până la gradul de colonel", a spus ministrul Mircea Duşa, într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 30 Septembrie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste