ALDE susține măsurile din noul Cod fiscal

Vicepreşedintele fondator al ALDE, Cătălin Beciu, susţine că noul cod fiscal, deşi respins de preşedintele României, este sprijinit de mediul de afaceri şi de români.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor susţine aplicarea măsurilor prevăzute de noul Cod fiscal.

Într-un comunicat de presă, vicepreşedintele fondator, Cătălin Beciu, susţine că acest cod, deşi respins de preşedintele României, este sprijinit de mediul de afaceri şi de români.

Secretar de stat în Ministerul Energiei şi IMM-urilor, Cătălin Beciu mai apreciază că PNL şi Klaus Iohannis nu au oferit alternative după respingerea codului care poate ajuta economia naţională mai subliniază comunicatul de presă.

"Avem un Cod Fiscal sprijinit clar de către mediul de afaceri, sprijinit de către români care văd în buzunare efectele benefice ale unei creşteri economice clădită printr-o logică economică de centru-dreapta, în care acest Cod Fiscal se încadrează perfect.

Toate aceste argumente au cântărit prea puţin, din păcate, în fata argumentului că PNL, condus de oamenii lui Băsescu, trebuie să revină la Putere cât mai rapid", sustine Beciu.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 25 Iulie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste