Liderii europeni aşteaptă "propuneri credibile" din partea guvernului Greciei

Propunerile Executivului de la Atena vor fi analizate astăzi la Bruxelles de Eurogrup şi, ulterior, în cursul serii, la summit-ul şefilor de stat şi de guvern din zona euro.

Potrivit corespondentei noastre Cerasela Rădulescu, reuniunea Uniunii Monetare a fost solicitată de cancelarul german, Angela Merkel, şi de preşedintele francez, Francois Hollande, care au avut o convorbire telefonică imediat după aflarea rezultatelor referendumului de duminică din Grecia.

Mai mult, cei doi lideri s-au întâlnit ieri la Palatul Elysee şi au susţinut o conferinţă de presă comună.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a vorbit despre presiunea timpului atât pentru Atena, cât şi pentru Uniunea Europeană. 

" Uşa este deschisă pentru discuţii şi este rândul guvernului condus de domnul Alexis Tsipras să facă propuneri serioase, credibile pentru ca această voinţă de a rămâne în zona euro să poată deveni realitate. Grecia trebuie să respecte anumite reguli deja stabilite, a subliniat Francois Hollande.

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat că respectă referendumul suveran şi decizia democratică a poporului grec şi s-a referit la solidaritatea pe care Uniunea Europeană doreşte să o manifeste faţă de Grecia.  

"Avem principiul solidarităţii pe care vrem să-l arătăm grecilor. Pe de altă parte, Europa trebuie să stea împreună, să fie solidară, dar întotdeauna ţara care este ajutată trebuie sa facă eforturi să merite acest ajutor", a atras atenţia cancelarul Germaniei.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 7 Iulie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste