Fosta preşedintă a ANRP, sub control judiciar

Ingrid Zaarour, fostul preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care a fost reţinut şeful ANI, Horia Georgescu.

Ea este acuzată de trei fapte de abuz în serviciu în calitate de preşedinte al Comisiei, funcţie deţinută în perioada 1 octombrie 2007 - 4 februarie 2009, informează redactorul RRA.

Potrivit surselor judiciare, procurorii au luat o măsură preventivă mai puţin aspră având în vedere că aceasta are grave probleme de sănătate, prezentând şi documente în acest sens.

De asemenea s-a dispus şi reţinerea pentru 24 de ore a fostului adjunct al preşedintelui Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ingrid Popa Mocanu.

Ambele sunt acuzate de trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Amintim că în această după amiază, şeful Agenţiei Naţionale Anticorupţie, Horia Georgescu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA şi va ajunge la Arestul Poliţiei Capitalei.

Principala acuzaţie este cea de abuz în serviciu.

Prejudiciul în dosar este estimat la 75 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al DNA, el va fi prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Horia Georgescu a respins acuzaţiile şi a contestat măsurile dispuse de procurori în cazul său.

AICI Comunicatul DNA


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 16 Martie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste