Borbely Laszlo: UDMR nu va renunţa la promovarea autonomiei

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo a făcut din nou o comparaţie privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc cu Tirolul de Sud, subliniind că UDMR nu va renunţa la propria concepţie despre autonomie.

În cadrul seminarului "Limbile minoritare şi regionale în Europa", organizat la Târgu Mureş de Fundaţia Culturală „Bernady Gyorgy”, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo a declarat joi, că dacă a durat 27 de ani pâna când Italia a acceptat să acorde autonomie teritorială Tirolului de Sud, în România au trecut 25 de ani de la Revoluţie, iar UDMR mai are doi ani de aşteptat până când se împlinesc 27, la fel ca în cazul Tirolului de Sud, informează corespondentul RRA.

Borbely a mai spus că încă din 1993 în programul UDMR există diferite tipuri de autonomie şi chiar dacă până în prezent au fost respinse de Parlamentul României două astfel de proiecte, UDMR nu renunţă la propria concepţie şi la promovarea acestor tipuri de autonomie.

Vicepreşedintele politic al UDMR a adăugat că până când circa 45% din Parlamentul României nu va fi lămurită, proiectul de autonomie teritorială al UDMR este valabil, probabil că proiectul va fi respins, dar şi-a exprimat speranţa că va veni vremea când şi majoritatea va întelege că un asemenea proiect nu este împotriva acesteia.

Liderul UDMR a mai afirmat că în România există o discriminare pozitivă a minorităţilor şi că este un gest pozitiv din partea majorităţii că în Parlamentul României există, din anii 1990, 18 minorităţi reprezentate în forul legislativ, plus minoritatea maghiară.

 

 

 

www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 4 Septembrie 2014
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste