Gabriela Firea, senator PSD

"Mă simt ameninţată în urma declaraţiei preşedintelui ţării că s-ar putea să nu îmi găsesc soţul acasă dacă nu stau în banca mea şi nu sunt atentă pentru că şi pe "moşia" sau parohia soţului ar fi probleme pe care dumnealui le-ar cunoaşte".

Senatorul PSD Gabriela Firea  a anunţat , marţi, că plângerea penală împotriva şefului statului a fost redactată de către avocatul său şi a subliniat că se simte ameninţată de către Traian Băsescu.

"Avocatul meu personal a redactat textul plângerii penale împotriva domnului Traian Băsescu pentru două infracţiuni din Codul Penal: ameninţare şi antaj. Cred că sunt toate elementele constituite pentru cele două infracţiuni sus amintite. Mă simt ameninţată în urma declaraţiei preşedintelui ţării că s-ar putea să nu îmi găsesc soţul acasă dacă nu stau în banca mea şi nu sunt atentă pentru că şi pe "moşia" sau parohia soţului ar fi probleme pe care dumnealui le-ar cunoaşte. Eu am tras concluzia că domnia sa a vrut să tragă un semnal de alarmă anumitor organe de anchetă pentru ca familia mea să aibă de suferit din princina faptului că eu sunt membru şi comunicator al unei comisii parlamentare de anchetă", a spus senatorul PSD.

Gabriela Firea a adăugat că se simte ameninţată şi este îngrijorată "în legătură cu viaţa mea, a soţului meu şi a familiei mele".

"De asemenea cred că sunt întrunite şi elementele infracţiunii de şantaj pentru că mi s-a comunicat la o oră de vârf de maximă audienţă de către domnul preşedinte să stau în banca mea, să îmi văd de treabă şi prin acest mesaj eu am înţeles că mi se spune că dacă nu fac aşa, şi anume să renunţ la redactarea raportului Comisiei de anchetă Nana, vor fi divulgate informaţii vădit compromiţătoare reale sau imaginare în legătură cu mine sau cu familia mea, ceea ce mi se pare şi imoral şi ilegal şi în afara unui stat de drept, a unei democraţii puternice pe care trebuie să o construim împreună pentru copiii noştri", a mai afirmat  Gabriela Firea.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 15 Aprilie 2014
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste