Klaus Iohannis ar vrea şi la Primăria Sibiului şi la Ministerul de Interne

Klaus Iohannis, propus pentru funcţia de ministru de Interne şi pentru cea de vicepremier, a declarat că a acceptat nominalizarea, pentru că se simte obligat faţă de partid şi faţă de Crin Antonescu, dar are o obligaţie şi faţă de sibieni.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis a mai spus, vineri, într-o conferinţă comună cu liderul PNL şi ceilalţi trei miniştri nominalizaţi la Finanţe, Economie şi Sănătate, că nu este dispus să renunţe la funcţia de primar al Sibiului şi caută soluţii să ocupe ambele funcţii, cel puţin o perioadă.

"Dacă legislaţia în vigoare permite acest lucru, pot să vă spun da, voi face apel la această legislaţie, care reglementează situaţii excepţionale, dar, evident, asta nu este o chestiune de strictă urgenţă. Dar cred că se găsesc soluţii pentru a realiza un interimat de o lungime rezonabilă, pentru a vedea cum evoluează lucrurile", a declarat el.

Iohannis a precizat că, dacă legislaţia permite acest lucru, va face apel la legislaţie.

Edilul Sibiului a adăugat că există şi posibilitatea să renunţe la primăria Sibiului, dacă lucrurile vor funcţiona bine în Guvern.

"Dacă în Guvern - fiindcă nu ştiu cum voi reacţiona, n-am fost încă niciodată membru al Guvernului, cum au fost colegii mei - dacă lucrurile acolo vor funcţiona bine şi spre mulţumirea partidului, atunci evident, la un moment dat va trebui să renunţ la calitatea de primar",  a spus el.

Întrebat ce decizie va lua, dacă va fi nevoit să aleagă între funcţia de primar şi cea de membru al Guvernului, Iohannis a răspuns:Sper să am atunci inspiraţia potrivită pentru a face o alegere bună.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan afirmă că  nu este clar dacă acesta  poate ocupa şi funcţia de vicepremier, alături de cea pentru portofoliul ministerului de interne.

"Domnul Iohannis este un om de valoare şi poate fi un câştig pentru guvern. Sper ca dorinţa PNL de a-l numi pe domnul Iohannis şi vicepremier să nu creeze anumite probleme procedurale. Guvernul şi instituţiile guvernamentale nu au nevoie de instabilitate. Sunt sigur că vor fi găsite cele mai bune soluţii în USL pentru ca acest lucru să nu se întâmple, după ce liderii vor discuta acest subiect", susţine Ivan, potrivit unui comunicat de presă.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat vineri, după şedinţa Delegaţiei Permanente numele celor patru liberali nominalizaţi pentru funcţia de miniştri în Cabinetul Ponta.

Aceştia sunt: Klaus Iohannis, Eugen Nicolăescu, Cristian Buşoi şi Theodor Atanasiu şi au fost validaţi pentru funcţiile de miniştri ai Internelor, Finanţelor, Sănătăţii, respectiv Economiei.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 7 Februarie 2014
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste