Viviane Reding menţionează România printre ţările care nu respectă statul de drept

Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding susţine că România şi Ungaria se numără printre ţările în care nu se respectă statul de drept, iar pentru astfel de abateri sunt necesare sancţiuni la nivelul Uniunii Europene.

"În prezent, dacă o ţară nu respectă statul de drept, avem posibilitatea să o sancţionăm. Cea mai dură pedeapsă este să-i luăm ţării respective dreptul de vot în Consiliu. Eu însă cred că avem nevoie de alte măsuri, mult mai diferenţiate, deoarece în Europa există ţări în care statul de drept este pus în pericol, iar în altele acesta este pur şi simplu încălcat”, a declarat Viviane Reding pentru ziarul „Die Zeit”, informează Madiafax.

Vicepreşedintele Comisiei Europene a confirmat la întrebarea jurnaliştilor nemţi că se referă la România şi Ungaria, dar nu doar la ele

"Am face bine dacă ne-am uita împreună cu atenţie cum funcţionează statul de drept în multe dintre ţările membre”, a adăugat comisarul european pentru Justiţie.

În cadrul interviului, Viviane Reding a declarat că noi măsuri de sancţionare a statelor care nu respectă statul de drept sunt necesare de luat după finalizarea crizei financiare.

"Dacă, în acest moment, un stat membru restricţionează justiţia, noi nu avem decât o singură sancţiune, şi anume "opţiunea nucleară": putem priva ţara respectivă de dreptul la vot", a declarat Viviane Reding. 

Oficialul european a mai spus că afirmaţiile vin în contextul în care în mai multe ţări membre UE statul de drept este ameninţat sau pus sub semnul întrebării.

Blaga: Vom discuta despre intrarea în Schengen la calendele greceşti

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că afirmaţiile comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, potrivit cărora în România nu este respectat statul de drept s-ar putea reflecta într-un raport MCV negativ şi o amânare a intrării ţării noastre în Schengen.
    
"Ce s-a întâmplat în vara trecută ştim cu toţii. Şi Reding şi ceilalţi de la Bruxelles, celelalte oficialităţi, au analizat cu multă atenţie declaraţiile din ultima perioadă ale premierului, când, din nou, au început atacurile la instituţii fundamentale ale statului, la Curtea Constituţională. Vă reamintesc poziţia domnului premier în momentul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat împotriva Codului insolvenţei şi a spus că-l încurcă să combată evaziunea fiscală. Lucrurile acestea nu fac decât foarte mult rău României şi, e clar, ne vom pregăti de un raport MCV din nou negativ şi din nou vom discuta despre intrarea în Schengen la calendele greceşti", a spus Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.
    

 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 4 Noiembrie 2013
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste