Ziua Comemorativă a victimelor Holocaustului

În plenul Camerei Deputaţilor a avut loc, marţi, sesiunea dedicată Zilei Comemorative a victimelor Holocaustului din România, în contextul în care se împlinesc 72 de ani de la deportarea evreilor români în Transnistria.

La începutul sesiunii anuale speciale dedicate zilei comemorative a victimelor Holocaustului din  România, deputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria evreilor care au pierit în acest tragic moment din istorie, informează reporterul RRA.

Despre Holocaust au vorbit deputatul Aurel Vainer, ambasadorul statului Israel în România, Dan Ben-Eliezer, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Oleg Malginov, dar şi alţi invitaţi şi parlamenentari.

Zgonea: Această tragedie nu trebuie să se mai repete

În discursul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea,  a spus că militează pentru respectarea democraţiei şi a egalităţii de şanse, afirmând că un eveniment precum Holocaustului nu trebuie să se mai repete vreodată în istorie.

"Holocaustul a intrat în conştiinţa publică ca o tragedie umană uriaşă şi un lucru este incontestabil, că această tragedie nu trebuie să se mai repete vreodată în istoria Românei", a spus Valeriu Zgonea.

El a arătat că politicienii trebuie să rămână consecvenţi principiilor democraţiei şi ale statului de drept, egalităţii de şansă, accesului nediscriminatoriu la resurse, ale apărării curajului şi demnităţii umane.

Acesta a amintit că au trecut 72 de ani de la deportarea evreilor din România în Transmistria.

"72 de ani au trecut de când evreii din România celui de-Al doilea Război Mondial - circa 195.000 de cetăţeni - au fost deportaţi în Transnistria. Au rămas în viaţă puţin sub 50.000. Totalul victimelor Holocaustului se ridică la aproximativ şase milioane de evrei din lume" a mai arătat Zgonea.  

Ambasadorul Israelului în România: Studiul Holocaustului ar trebui introdus în şcoli

La sesiune de marţi a participat şi ambasadorul statului Israel în România, Dan Ben - Eliezer, care a afirmat că guvernele şi cetăţenii din toată lumea trebuie să lupte împotriva rasismului, a xenofobiei şi a antisemitismului.

El a mai spus că studiul Holocaustului ar trebui introdus în şcoli, pentru a educa generaţiile tinere în spiritul toleranţei şi al păcii.

Dan Ben-Eliezer a afirmat că Israelul s-a angajat să protejeze evreii din toată lumea şi să lupte împotriva discriminării în toate formele ei.

"În fiecare an, în octombrie, comemorăm solemn în România cei şase milioane de evrei nevinovaţi care au murit în Holocaust şi printre ei sute de mii de evrei români care au fost lăsaţi fără bunuri şi viaţă", a spus de la tribuna Camerei Deputaţilor ambasadorul Statului Israel în România.

Aurel Vainer: 300.000 de evrei au căzut victime

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer,  consideră că Holocaustul este un ansamblu de măsuri şi persecuţii la care a fost supusă populaţia evreiască din România, inclusiv din Basarabia după 1941, din Bucovina şi din Moldova în bună parte, căruia i-au căzut victime 300.000 de evrei.

Vainer  a mai spus că  la această cifrăse se  adaugă uciderea rapidă a 135.000 de evrei din Transilvania de Nord, ocupată atunci de statul maghiar.

Preşedintele FCER a susţinut că în restul României nu a fost vorba de trimiterea în lagărele morţii, ci de deportarea evreilor în Transnistria, rămânând totuşi în viaţă circa 400.000 de evrei.Julia Gross: Germania are o responsabilitate unică de a păstra memoria Holocaustului pentru generaţiile viitoare

Julia Gross:Germania are o responsabilitate unică de a păstra memoria Holocaustului

Ministrul consilier al ambasadei Germaniei la Bucureşti, Julia Gross, a afirmat în discursul său, că Germania are o responsabilitate unică de a păstra memoria Holocaustului.

"Jelim împreună suferinţele şi moartea pe care au suferit-o bărbaţi, femei şi copii, evrei, ţigani şi alte grupuri persecutate. Germania are o responsabilitate unică de a păstra memoria Holocaustului pentru generaţiile viitoare şi acceptăm această responsabilitate nu numai cu mintea, ci şi cu inima. Dar multe alte naţiuni şi popoare din lume au sarcina de a ţine această memorie vie", a atras atenţia Julia Gross

Oleg Malginov: Lagărele morţii şi execuţiile de masă au contribuit la crima care a însemnat Holocaustul

La rândul său, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Oleg Malginov, a arătat că în fiecare an această comemorare aminteşte de victimele din timpul regimurilor fasciste.

"În mijlocul anilor '30, Europa gândea în motive de intoleranţă, ură şi antiumanism, teorie de superioritate rasială şi dominaţie etnică. Lagărele morţii şi execuţiile de masă de către unităţile SS, tăcerea multor politicieni europeni - toate acestea au contribuit la crima care a însemnat Holocaustul", a afirmat Oleg Malginov, citat de Agerpres.

Ambasadorul a spus că trebuie cinstiţi cei care au păstrat memoria victimelor şi i-au căutat pe criminali.

.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 8 Octombrie 2013
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste