Preşedintele Băsescu grăbeşte adoptarea Legii pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat Senatului adoptarea cât mai rapidă a Legii pensiilor, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

Potrivit unui comunicat de presă, şeful statului îşi motivează cererea prin faptul că Legea pensiilor este una dintre condiţiile pe care România şi-a asumat-o prin semnarea Scrisorii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional.
 

 

 

 Totodată, de ea depinde adoptarea, în termen legal, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.
    

 

 

Traian Băsescu a reamintit faptul că Parlamentul are independenţa de a-şi stabili propriul program de funcţionare, dar a subliniat că "dezbaterea şi adoptarea de către forul legislativ a solicitării ar însemna un pas important în îndeplinirea de către România a obligaţiilor asumate la nivel internaţional faţă de partenerii săi".
    

 

 

Legea pensiilor a fost adoptată de Parlament, însă şeful statului a refuzat să o promulge, cerând reexaminarea textului şi modificarea amendamentului privind vârsta de pensionare la femei.
    

 

 

"Având în vedere faptul că în data de 7 octombrie, am adresat Parlamentului solicitarea de a reanaliza oportunitatea reducerii vârstei de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani, prin prezenta scrisoare vă solicit ca, în conformitate cu atribuţiile dumneavoastră legale, în calitate de preşedinte al Senatului României, să aveţi în vedere dezbaterea şi aprobarea cât mai urgent posibil a acestei solicitări formulate", se arată în scrisoarea trimisă, vineri, de Traian Băsescu, lui Mircea Geoană.
    

 

 

Senatul este prima Cameră sesizată în privinţa Legii pensiilor.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 15 Octombrie 2010
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste