Ţărăniştii din Dâmboviţa au trecut la PNL Dâmboviţa

Preşedintele PNŢ-CD Dâmboviţa, Quintus Niculescu, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că a trecut împreună cu mare parte din organizaţie la filiala PNL Dâmboviţa.

Acesta îşi motivează gestul prin "evoluţia politicii locale", neprecizând dacă a avut vreun conflict cu liderii de la centru ai PNŢ-CD.

Quintus Niculescu a mai spus că liberalismul a avut în familia sa "o lungă tradiţie în familie".

"Eu am avut întotdeauna un spirit liberal, am avut o lungă tradiţie în familie. Am intrat în PNŢCD în 1992, an în care l-am cunoscut pe Corneliu Coposu, personalitate extraordinară, pentru care am şi ales partidul ţărănist. Acum, în evoluţia actuală a politicii locale am decis, împreună cu mare parte din organizaţie, să construim o forţă de dreapta, care să se coalizeze în jurul Partidului Naţional Liberal", a precizat Quintus Niculescu.

În octombrie anul trecut, la conducerea PNL Dâmboviţa a fost numit interimar Mihai Volintiru, după ce preşedintele de atunci al organizaţiei, Gabriel Grozavu, şi-a dat demisia.

Volintiru a anunţat că principalul său obiectiv este întărirea organizaţiei, construirea unei structuri puternice de partid în teritoriu, la nivelul judeţului.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 3 August 2013
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste