România pierde fonduri europene "din cauza incompetenţei Executivului"

Europarlamentarul PDL, Marian Jean Marinescu, susţine că din cauza incompetenţei Executivului, România pierde un an de absorbţie a fondurilor europene.

Democrat-liberalii cer demisia Guvernului Ponta pe care  îl acuză că nu a pregătit documentaţia necesară pentru absorbţia fondurilor europene începând cu ianuarie 2014.

Europarlamentarul PDL, Marian Jean Marinescu afirmă că România ar putea pierde un an de absorbţie a fondurilor din cauza incompetenţei Executivului.

El susţine că documentele elaborate până acum de Guvernul României nu corespund solicitărilor europene şi au fost caracterizate de comisie ca fiind imature.

Marian Marinescu susţine că în aceste condiţii cele 39 de miliarde de euro ar putea fi accesate doar de la 1 ianuarie 2015,  în loc de 1 ianuarie 2014.

MInisterul Fondurilor Europene a precizat că proiectul Acordului de Parteneriat pe care l-a trimis Comisiei Europene nu este definitivat, având în vedere că regulamentele pentru perioada 2014-2020 sunt încă în plin proces de negociere.

Dialogul informal pe care îl poartă autorităţile române cu serviciile Comisiei Europene pentru elaborarea Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020 se derulează printr-un schimb constructiv de opinii, conform calendarului agreat de comun acord cu Comisia, au mai spus reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene.

Guvernul "are restanţe" a Transporturi

Democrat-liberalii afirmă că indiferent cine va ocupa portofoliul de la Transporturi,  în acest sector Guvernul are două restanţe  pe care a demonstrat că nu le poate gestiona.

Marian Jean Marinescu, susţine că pentru Transporturi nu există o strategie pentru a putea accesa fondurile europene începând din 2014, iar a doua problemă o reprezintă licitaţia pentru CFR Marfă.

 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 22 Iulie 2013
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste