Steagul secuiesc reaprinde "flacăra naţionalismului"


 

Pe clădirea Parlamentului Ungariei a fost arborat steagul secuiesc, motiv de noi discuţii în contradictoriu între oficialii de la Budapesta si Bucureşti.

După arborarea steagului secuiesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, ministrul de externe ungar propune omologului român discuţii pe tema acestui simbol etnic, nerecunoscut de autorităţile româneşti.

János Martonyi, îi propune omologului român, Titus Corlăţean, o întâlnire la care să discute modalităţile de abordare a situaţiei create- afirmă el- de restricţionarea în România a arborării steagului secuiesc.

Într-o scrisoare adresată ministrului Corlăţean i se împărtăşeşte acestuia speranţa că parteneriatul strategic solid între cele două state asigură baza pentru a rezolva problemele de acest fel.

Pe de altă parte, János Martonyi a declarat  vineri seară, la Televiziunea publică ungară, că o anumită retorică dezvoltată în România, mai ales la nivel politic, ar putea "provoca răni în relaţiile dintre cele două ţări" şi că "e de dorit să se revină la traseul stabilit în ultimii doi-trei ani".

Diplomaţia română reacţionează

Diplomaţia de la Bucureşti a reacţionat, de altfel, negativ la înălţarea drapelului pe clădirea legislativului ungar.

În ce priveşte arborarea steagului secuiesc pe clădirea Parlamentului ungar, Ministerul de Externe român îşi exprimă, într-un comunicat, regretul că autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească.

"Ministerul Afacerilor Externe ia notă cu profund regret de faptul ca autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească.Această conduită contravine celor convenite in cadrul discuţiilor recente dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe ai Romaniei şi respectiv, Ungariei", se precizează în declaraţia remisa de MAE.

De altfel, intr-o scrisoare transmisă în15 februarie 2013, ministrului afacerilor externe român, de către omologul său ungar, Janos Martonyi, acesta a reconfirmat faptul că 'implicarea comună a celor doi miniştri a avut un efect liniştitor în privinţa tensiunilor create'", se mai spune în comunicat.

Amintim că, vineri, preşedintele parlamentului ungar, László Kövér, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.

Vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, a declarat cu acel prilej  că folosirea simbolurilor etnice ale oricărei comunităţi constituie un drept fundamental al omului şi a mulţumit tuturor oraşelor ungare care au arborat steagul secuiesc.

Referindu-se şi la recenta dispută dintre Ungaria şi România privind arborarea drapelului secuiesc, Semjen a subliniat că Budapesta "nu a dorit amplificarea tensiunilor cu ţara noastră".

Cu o zi în urmă, joi,  50 de primari din Ungaria au primit drapelul Ţinutului Secuiesc şi au promis că îl vor arbora pe sediile primăriilor din oraşele lor.
 
Acesta este un noul episod în scandalul arborării steagului secuiesc.

Scandalul steagurilor a început acum două săptămâni şi a dus la un dialog foarte tensionat între autorităţile române şi cele ungare.

Pe de altă parte, însă, atât Bucureştiul cât şi Budapesta vorbesc despre dorinţa de a evita tensiunile.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 16 Februarie 2013
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste