Candidatul Uniunii Armenilor din România pentru un nou mandat de deputat, Varujan Pambuccian, s-a întâlnit, astăzi, la Galaţi, cu reprezentanţii comunităţii armenilor.
El a prezentat două proiecte care se referă la înregistrarea în format electronic a arhivelor comunităţilor de armeni din ţară şi digitalizarea aşezărilor armeneşti din România.
Pambuccian, actualul lider al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, a arătat că aceste arhive aparţin comunităţii armenilor şi de aceea trebuie păstrate.
"Am început şi o să continui două tipuri de proiecte de păstrare a ceea ce am făcut până acum. Unul a început la Bucureşti şi la Gherla, unde avem arhive foarte mari, şi constă în transferul arhivelor acelora în formă electronică, pentru ca ele să poată să fie văzute de oriunde din lume. Al doilea proiect pe care l-am început este cel în care realizăm imaginea localităţilor armeneşti. Gherla, de exemplu, s-a numit Armenopolis, a fost creat de armeni", a spus candidatul armenilor.