AUDIO Ministrul Rovana Plumb solicită anularea avizului de mediu de la Certej

Autorităţile susţin că avizul de mediu obţinut pentru proiectul aurifer de la Certej încalcă atât legislaţia românească, cât şi pe cea europeană.

Acordul de mediu pentru proiectul aurifer de la Certej, judeţul Hunedoara, este ilegal şi iresponsabil şi a fost eliberat fără ca Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, consideră ministrul Mediului Rovana Plumb.

În aceste condiţii, se solicită anularea documentului, a declarat, marţi, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor

"Facem un pas necesar pentru repararea unei ilegalităţi. Vor fi parcurse toate etapele legale. Astăzi, marţi, 18 septembrie 2012, a.c.,  Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului depune la Tribunalul Bucureşti o contestaţie, prin care se solicită nulitatea avizului emis de către Agenţia Regională Timişoara pentru proiectul de la Certej, precum şi suspendarea efectelor juridice pe întreaga perioadă a derulării procesului", a spus Rovana Plumb.

Ministrul susţine că acordul de mediu obţinut încalcă atât legislaţia românească, cât şi pe cea europeană.

"În urma verificărilor efectuate în perioada 4-12 septembrie s-a constatat faptul că acordul de mediu în cazul proiectului de la Certej eliberat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara este ilegal şi iresponsabil. Este ilegal pentru că încalcă legislaţia românească şi cea europeană. Astfel, se încalcă o convenţie internaţională privind impactul de mediu transfontalier, în sensul că unul dintre cele două state consultate, respectiv Ungaria, a dat un răspuns negativ, fapt ce nu a fost luat în calcul", a explicat Plumb.

AUDIO Rovana Plumb

Aceasta a adăugat faptul că în cazul Certej se mai încalcă alte două directive europene, respectiv Habitate şi Păsări, iar cei care au eliberat acest acord vor fi sancţionaţi.
    
"S-au încălcat două directive europene, respectiv Habitate şi Păsări. Sancţionarea celor care au dat drumul acordului de mediu pentru Certej. Acesta face obiectul cercetării Comisiei de Disciplină, iar rezultatele vor fi aduse la cunoştinţă. În al treilea rând, obligaţiile de mediu de dinainte privatizării nu au fost transferate în acordul de mediu, cum prevede legea. La data depunerii de către o companie a solicitării privind emiterea acordului de mediu, ARPM Timişoara nu era îndreptăţită să iniţieze această procedură. Competenţa îi revenea ANPM. Eliberarea acordului s-a făcut fără ca Ministerului Mediului şi ANPM să fie informate, şi a fost determinată de iresponsabilitatea angajaţilor", a menţionat ministrul Mediului.

Avizul "nu înseamnă începerea lucrărilor"

Directorul Agenţiei de Mediu Timiş, Gabriela Labrino, a declarat că avizul eliberat de insituţia pe care o conduce nu înseamnă automat începerea lucrărilor. 

 "Am transmis faptul că acordul de mediu nu înseamnă derularea activităţii, ci înseamnă doar pregătirea terenului în vederea realizării construcţiilor ulterioare", a spus Lambrino, într-o declaraţie acordată redactorului RRA, Sergiu Şteţ.

Într-un recent comunicat de presă al companiei canadiene, care deţine majoritatea la exploatarea de la Certej, se arată, că avizul de mediu a fost obţinut după şase ani de dezbateri publice şi cu respectarea întregii legislaţii.

De altfel, directorul Companiei mixte "Deva Gold", Nicoale Stanca, susţine că firma a rezolvat orice solicitare venită din partea autorităţilor.  

"Tot ce ni s-a solicitat am făcut şi am îndeplinit în aşa fel, încât tot studiul şi tot proiectul să fie conform legislaţiei în vigoare", a spus Stanca.

Tehnologia de prelucrare pe bază de cianuri, contestată    

Mina de la Certej este o exploatare de aur şi argint şi este deţinută în proporţie de 80% de compania canadiană Eldorado Gold, iar restul de statul român.

Compania canadiană Eldorado Gold Corporation a obţinut avizul de mediu pentru exploatarea auriferă din comuna Certeju de Sus, dar mai multe organizaţii de mediu contestă acest fapt apreciind că tehnologia de prelucrare, în care se folosesc cianurile, este riscantă pentru mediul înconjurător.

Reprezentanţii Deva Gold, parte a Eldorado Gold Corporation, au explicat, la începutul acestei luni, că folosirea cianurilor se va limita la concentratul aurifer, care reprezintă 10% din totalul minereului exploatat în cariera de la Certej.

Exploatarea minereului aurifer se va face în carieră deschisă, la suprafaţă, pe o perioadă de 16 ani, urmând ca la final să fie executate şi lucrări de închidere care vor dura alţi patru ani. Se estimează că vor fi create circa 800 de locuri de muncă în faza de pregătire, urmând ca apoi numărul acestora să se stabilizeze la circa 500-550.

Valoarea investiţiei de la exploatarea minieră Certej se ridică la 200 de milioane de euro. Producţia preconizată este de 32 de milioane de tone de minereu aurifer, cu un conţinut mediu de aur estimat la 2,1 g/tonă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 18 Septembrie 2012
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste