Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Orchestra Naţionala Radio, atracţia summit-ului media de la Kuala Lumpur

Orchestra Naţională Radio concertează la Kuala Lumpur, în calitatea sa de invitată la "World Summit on Media for Children".

Articol de Radio România, 10 Septembrie 2014, 09:33

Orchestra Naţională Radio va susţine, miercuri, un al doilea concert în Capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, după ce marţi, la primul său spectacol s-a bucurat de un mare succes.

Cei peste 1.000 de participanţi la summitul mondial pe tema educaţiei copiilor prin intermediul media şi-au încheiat ziua cu audiţia "Raspodiei Române" de George Enescu şi "Ciocârliei" de Grigoraş Dinicu.

CORESPONDENŢĂ Adina Dragomir: Malaezia este ţara în care locuiesc laolaltă malaezieni, chinezi şi indieni, ţara în care nu e deloc ciudat ca, pe aceeaşi stradă să găseşti o moschee, o biserică, un templu budist şi un templu hindus sau ca membri aceleiaşi familii să practice diferite religii de la islamism la creştinism, ţară cu sultan la conducere, ales; ţara în care este vară tot anul.

În capitala acestei ţări, Kuala Lumpur, a concertat Orchestra Naţională Radio, invitată fiind la unul dintre cele mai importante summit-uri media pe tema copiilor.

Gazdele ne-au oferit casa lor, mâncarea lor, ne-au spus povestea ţării care, colonizată multă vreme de britanici, şi-a câştigat independenţa abia în 1957.

Noi le-am dus o bucăţică din spiritul autentic românesc: Rapsodia I de Enescu şi "Ciocârlia" a lui Grigoraş Dinicu.

Imagine din timpul concertului Orchestrei Naţionale Radio la Kuala Lumpur. Foto: Radio România

AUDIO Reportaj de la Kuala Lumpur. Autor: Adina Dragomir.

"Mesaj de pace trasnmis copiilor din întreaga lume"

Dirijorul principal al Orchestrelor si Corurilor Radio, Tiberiu Soare sublinia că mesajul cu care Orchestra Națională Radio a venit în capitala Malaeziei este "unul de pace și prietenie transmis copiilor din întreaga lume".

"Este un sentiment de mândrie și bucurie să fii martor la un astfel de mesaj de o claritate, de o calitate și o forță cum este cel pe care l-am ascultat în această seară. Este un mesaj care vine dintr-un fond de vitalitate și de cultură pe care malaezienii sunt convinsă că l-au înțeles", spunea la sfârșitul concertului Camelia Tudose, reprezentant al Ambasadei României în Malaezia.

Miculescu: E un moment de mândrie

Invitat, alături de alţi şefi de instituţii internaţionale de presă la summit-ul mondial pe tema educaţiei copiilor prin intermediul media, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a vorbit despre recunoaşterea valorii Orchestrei Naţionale Radio în lume.

"Oamenii doresc să asculte o orchestră pe care ei o consideră una dintre cele mai bune orchestre de muzică clasică din Europa. E un moment de mândrie pentru noi. Or, cred că prezenţa noastră aici şi această potenţială expunere în faţa a multe sute de milioane sau chiar miliarde de telespectatori, pentru că concertul este preluat de televiziunea malaeziană şi multe alte televiziuni din Asia, ne arată că suntem din nou, şi o spun cu mândrie, unii dintre cei mai buni în acest domeniu", a spus Ovidiu Miculescu.

Cele două concerte susţinute de Orchestra Naţională Radio vor fi înregistrate şi filmate de Radioteleviziunea publică din Kuala Lumpur şi vor fi preluate de toţi membrii Uniunii Audiovizualului din Asia-Pacific (Asia-Pacific Broadcasting Union) - ABU, ajungând la un public potenţial de miliarde de ascultători şi telespectatori, într-un spaţiu geografic ce acoperă jumătate de planetă.

Radio România, "un jucător internaţional puternic"

Într-un secol în care canalele de comunicare sunt din ce în ce mai multe şi mai diverse, însă mesajul transmis este din ce în ce mai facil şi poate deveni şi periculos pentru educaţia copiilor, responsabilitatea radioului public de a educa prin cultură devine cu atât mai mare.

Problema educaţiei este una globală, tocmai de aceea, prezenţa Radio România în Kuala Lumpur (capitala Malaeziei) la un summit mondial dedicat mediei pentru copii, organizat de Uniunea Audiovizualului din Asia-Pacific (Asia-Pacific Broadcasting Union) – ABU dovedeşte că Radio România este un jucător internaţional puternic inclusiv în acest domeniu.

Preşedintele Director General, Ovidiu Miculescu spunea: "Organizatorii nu ne-au invitat aici din politeţe sau cu vreun motiv diplomatic. În general organizaţiile puternice aleg medii puternice care vin să pună pe masă experienţa lor. Radio România este un astfel de exemplu pozitiv şi foarte apreciat. Radio România este un jucător, produce conţinut important, inclusiv pe această componentă culturală şi educativă. Pot spune că suntem în momentul acesta în grupul mediilor puternice a căror voce este ascultată".

Preşedintele Director General al Radio România, Ovidiu Miculescu, în timpul summitului. Foto: Radio România.

Turneul este organizat de Radio România şi ABU, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

World Summit on Media for Children este cele mai important summit media pe tema educatiei, fiind prima oară când evenimentul internaţional este organizat in Asia, după Melbourne, Londra, Salonic, Rio de Janeiro, Johannesburg şi Karlstad.

Mai multe informaţii despre despre prezenţa Radio România la summitul mondial dedicat educaţiei prin media, pe site-ul Radio România şi site-ul Radio România Actualităţi.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"
Știri 11 Aprilie 2024, 10:01

Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"

Peste 2.000 de militari, din 12 ţări, se antrenează în zona costieră a Mării Negre şi în Delta Dunării, pentru diferite misiuni.

Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"
S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare
Știri 11 Aprilie 2024, 07:51

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare

Principalele partide politice au depus liste de candidaţi la alegerile europarlamentare.

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare
Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport
Știri 10 Aprilie 2024, 14:27

Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport

Actualul context, generat de războiul de la graniţele noastre, creşte relevanţa României ca pilon de securitate şi stabiliate...

Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport
Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale
Știri 09 Aprilie 2024, 19:25

Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale

Guvernul a stabilit categoriile de persoane scutite de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale.

Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale