Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Opoziţia "pune tunurile" pe Putere

Opoziţia îşi propune să finalizeze, în această săptămână, demersurile prin care vrea să sancţioneze atât activitatea Guvernului, cât şi pe cea a şefului statului.

Opoziţia "pune tunurile" pe Putere

Articol de Ciprian Sasu, 04 Octombrie 2010, 09:52

Luni, reuniunea conducerii PSD urmează să valideze decizia de suspendare a preşedintelui, în timp ce liberalii se pregătesc să discute cu social-democraţii, despre urgentarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului.


PSD se reuneşte, luni după-amiază, în Comitetul Executiv Naţional.


Pe ordinea de zi, sunt patru teme: stabilirea unei comisii care să pregătească Congresul formaţiunii din 16 octombrie, stadiul programului de guvernare; de asemenea, social-democraţii vor decide dacă vor valida o decizie a Biroului Naţional, de suspendare a preşedintelui Băsescu, în cazul în care acesta va promulga Legea pensiilor, dar şi validarea depunerii moţiunii de cenzură.


Anunţata moţiune, susţinută de Opoziţie, va fi şi tema întâlnirii liberalilor.


Biroul Permanent Central al PNL urmează să acorde un mandat preşedintelui Crin Antonescu, pentru a discuta cu PSD, despre urgentarea finalizării moţiunii de cenzură.


Liderul liberal, Crin Antonescu, crede că, în aceste condiţii, moţiunea s-ar putea depune şi la sfârşitul acestei săptămâni.


"Trebuie căutat sprijin în afara PSD-PC; trebuie căutat, după părerea mea, la UDMR, la grupul minorităţilor, în interiorul grupurilor parlamentare ale PD", susţine preşedintele PNL, Crin Antonescu.


Într-un interviu publicat duminică , în "Gândul", liderul UDMR, Marko Bela, declara că interesul Uniunii nu este acela de a ieşi de la guvernare, dar că va analiza orice soluţie, venită inclusiv din partea Opoziţiei.


Crin Antonescu a mai spus, că nu există motive pentru a se condiţiona depunerea moţiunii, de calendarul intern al PSD.


Social-democraţii anunţau recent, însă, că îşi propun să depună moţiunea de cenzură după Congresul PSD, programat pentru 16 octombrie.

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie