Opinii ale liderilor politici privind referendumul

Radio Romania Actualitati va prezinta opiniile liderilor politici despre referendumul privind redefinirea familiei.

Adăugat: 27 Septembrie 2018
Ultima actualizare:27 Septembrie 2018

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Liderul de grup din Senat, Şerban Nicolae, consideră că prin modificarea Constituţiei nu se vor crea discriminări faţă de familiile monoparentale.

Pe de altă parte, Şerban Nicolae a admis că această revizuire a Legii Fundamentale nu rezolvă toate problemele Constituţiei.

Şerban Nicolae: Un referendum pentru revizuirea Constituţiei nu se întâmplă foarte des. Îl tratăm cu toată seriozitatea, pentru că este o iniţiativă cetăţenească. Bineînţeles că nu rezolvă toate problemele legate de revizuirea Constituţiei şi bineînţeles că sunt multe lurcruri, care ar fi putut intra în dezbatere. Deocamdată, ne limităm la iniţiativa transmisă de aproape 3 milioane de cetăţeni şi sunt de acord să tratăm cu aceeaşi seriozitate orice propunere de revizuire a Constituţiei, care respectă procedurile prevăzute de textul constituţional. Eu sunt convins că toţi senatorii PSD prezenţi în sală vor da un vot pentru. O spun colegial, n-o spun în calitate de lider al grupului. Nici nu mi-aş permite să cer cuiva să treacă peste propria conştiinţă.

Un 'nu' categoric modificării Constituţiei pe această temă vine din partea USR.

Liderul de grup de la Senat, Vlad Alexandrescu, a prezentat argumentele sale şi a menţionat că un asemenea demers ar duce la divizarea societăţii.

Vlad Alexandrescu: Un vot împotriva modificării Constituţiei nu este un vot împotriva familiei ori a valorilor tradiţionale. PSD vrea oare cu adevărat un referendum despre valorile tradiţionale? Ce-ar fi atunci să facem cu adevărat un referendum despre valori? Vreţi un referendum asupra valorii integrităţii? Atunci, trebuie să fiţi de acord cu un referendum ca acei condamnaţi penali să nu mai poată ocupa funcţii publice. Voi aveţi nevoie de un referendum, care este inutil ţării, căci el nu va duce în niciun fel la îmbunătăţirii vieţii românilor. Va duce, însă, la divizarea societăţii.

Horia Tiseanu, primarul PNL al Municipiului Câmpina, îndeamnă locuitorii oraşului să se prezinte la referendum şi să voteze 'da' pentru familia tradiţională

Eugen Tomac, liderul PMP: Partidele politice nu ar trebui să se implice în campania electorală pentru referendum

Liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, consideră că partidele politice nu ar trebui să se implice în campania electorală pentru referendumul de luna viitoare.

El spune că trebuie respectată voinţa celor trei milioane de români care au cerut modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei.

Eugen Tomac: În ceea ce priveşte familia, ne inspirăm din Articolul 16 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care spune clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie, indiferent de religie, rasă sau naţionalitate. Le recomandăm simpatizanţilor şi membrilor noştri să fie în continuare împotriva PSD, dar pe 6 şi 7 să iasă la vot şi să voteze "Da".



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminiţa Voinea
Adăugat:
27 Septembrie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza