Ascultă Radio România Actualitaţi Live

O nouă rundă de negocieri între miniştrii europeni de finanţe şi reprezentantul Greciei

Miniştrii de finanţe se întâlnesc azi cu noul lor omolog grec, Efklidis Tsakalotos, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai premierului Tsipras.

O nouă rundă de negocieri între miniştrii europeni de finanţe şi reprezentantul Greciei

Articol de Cerasela Rădulescu, 07 Iulie 2015, 07:09

Acesta a preluat funcţia după demisia contestatului Yanis Varoufakis.

Problemele Greciei vor fi discutate apoi la întrunirea şefilor de stat şi de guvern din spaţiul monetar unic.

Liderii din zona euro aşteaptă astăzi, din nou, la discuţiile de la Bruxelles, propunerile Greciei.

De această dată, însă, în condiţii diferite, după un referendum care s-a finalizat cu un "Nu", spus de către greci, propunerilor creditorilor în forma prezentată la momentul sistării negocierilor în 25 iunie.

Miniştrii de finanţe din zona euro vor fi cei care le vor analiza primii şi apoi propunerile se vor afla pe masa discuţiilor liderilor din cele 19 state care folosesc moneda unică.

Uşa rămâne deschisă pentru discuţii.

Îi revine guvernului grec sarcina să vină cu propuneri serioase şi credibile - spunea aseară preşedintele Franţei, François Hollande, după o întrevedere cu cancelarul german, la Paris.

Angela Merkel a punctat, la rândul său, că la summitul zonei euro de astăzi sunt aşteptate propuneri foarte precise din partea premierului grec, un program care să-i permită Greciei să-şi redobândească prosperitatea.

Banca Centrală Europeană a decis, aseară, să menţină asistenţa de urgenţă la lichidităţi pentru băncilele elene.

Cu toate acestea, BCE a hotărât să ajusteze marjele aplicate garanţiilor acceptate de banca Greciei pentru finanţarea de urgenţă.

BCE precizează că situaţia financiară a Greciei are un impact asupra băncilor elene, deoarece garanţia acestora se bazează într-o mare măsură pe titlurile de stat.

Mai mulţi reprezentanţi ai zonei euro au atras atenţia că reformele dificile din Grecia sunt inevitabile, mai informează corespondenta RRA.

Protest al oierilor în Bucureşti. Piața Victoriei, blocată
Știri 15 Septembrie 2026, 14:36

Protest al oierilor în Bucureşti. Piața Victoriei, blocată

În ultima oră nu au fost incidente, după ce anterior jandarmii au fost nevoiţi să folosească gaze lacrimogene pentru a...

Protest al oierilor în Bucureşti. Piața Victoriei, blocată
Președintele vrea să nominalizeze premierul săptămâna aceasta
Știri 14 Septembrie 2026, 19:50

Președintele vrea să nominalizeze premierul săptămâna aceasta

"Evident că nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare", a anunțat președintele Nicușor Dan.

Președintele vrea să nominalizeze premierul săptămâna aceasta
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
Știri 14 Septembrie 2026, 08:21

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice

Summitul are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene faţă de regiunea arctică.

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
Președintele Nicușor Dan amână nominalizarea premierului
Știri 14 Septembrie 2026, 08:15

Președintele Nicușor Dan amână nominalizarea premierului

Şeful statului a amânat această desemnare întrucât partidele nu reuşesc să depăşească divergenţele pentru a deschide calea...

Președintele Nicușor Dan amână nominalizarea premierului
Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre
Știri 14 Septembrie 2026, 08:07

Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre

Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre pentru a asigura suficientă apă pentru...

Guvernul interimar analizează posibilitatea de a continua intervenţiile pe Dunăre
Kelemen Hunor declară că nu a refuzat varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Știri 11 Septembrie 2026, 08:33

Kelemen Hunor declară că nu a refuzat varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier

Preşedintele UDMR respinge anumite informaţii apărute pe surse, în contextul demersurilor pentru identificarea unei soluţii...

Kelemen Hunor declară că nu a refuzat varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Ilie Bolojan avansează varianta unui guvern de tehnocraţi
Știri 11 Septembrie 2026, 08:27

Ilie Bolojan avansează varianta unui guvern de tehnocraţi

Ideea unui guvern de tehnocraţi a fost avansată joi seară de premierul interimar Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan avansează varianta unui guvern de tehnocraţi
Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari
Știri 10 Septembrie 2026, 08:16

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari

Grupul de lucru a va fi alcătuit din 15 deputaţi, conform ponderii partidelor, iar grupurile parlamentare trebuie să...

Camera Deputaților formează un grup de lucru pentru reducerea numărului de parlamentari