Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noi criterii de evaluare privind aderarea la Schengen

România şi Bulgaria ar putea fi evaluate privind corupţia şi crima organizată în cadrul aderării lor la spaţiul Schengen, iar acesta va avea noi criterii de evaluare, care sunt dezbătute, joi, de deputaţii europeni.

Noi criterii de evaluare privind aderarea la Schengen

Articol de Mihaela Gherghişan, 17 Martie 2011, 11:10

Noile reguli de evaluare dezbătute joi, în Parlamentul European, se vor aplica României şi Bulgariei, când ele vor intra în spaţiul Schengen, iar, în paralel, Franţa prezintă o idee controversată - aceea de a extinde evaluarea la corupţie şi la crima organizată.


Franţa, susţinută de Olanda, dar şi de alte state membre vrea să creeze o legătură între reforma justiţiei şi combaterea corupţiei şi aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.


Cele două nu sunt tehnic legate, spune Comisia Europeană, care se opune acestei idei, dar care, neavând, de fapt, nicio putere în domeniu, sfătuieşte Bucureştiul şi Sofia să-şi regleze problemele cu Franţa.


Parisul, între timp, lucrează la un document ce ar putea fi dezbătut de miniştrii europeni de interne într-un viitor destul de apropiat, ceea ce România se străduieşte să împiedice.


Pe de altă parte, evaluările periodice strict tehnice, care se fac în cadrul spaţiului Schengen, nu mai sunt adecvate, este părerea statelor membre şi a Parlamentului European, unde deputaţii din Comisia de Libertăţi Constituţionale dezbat, joi, problema.


Noi metode vor fi folosite şi noi calificative vor fi date la evaluarea frontierelor externe şi interne ale Uniunii Europene, iar statele membre găsite în culpă vor fi obligate ca, într-o lună de la expertiză, să prezinte un plan de remediere a situaţiei.

Klaus Iohannis: România este profund angajată în avansarea tuturor priorităţilor Uniunii Europene
Uniunea Europeană 03 Aprilie 2024, 22:30

Klaus Iohannis: România este profund angajată în avansarea tuturor priorităţilor Uniunii Europene

La Palatul Cotroceni a avut loc o reuniune de lucru pentru stabilirea priorităţilor Uniunii Europene în următorii cinci ani.

Klaus Iohannis: România este profund angajată în avansarea tuturor priorităţilor Uniunii Europene
Consultări la București privind prioritățile UE
Uniunea Europeană 03 Aprilie 2024, 09:03

Consultări la București privind prioritățile UE

Discuţiile din cadrul reuniunii de la Palatul Cotroceni vor reprezenta o oportunitate de aprofundare a aspectelor privind...

Consultări la București privind prioritățile UE
PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Uniunea Europeană 14 Martie 2024, 07:52

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială

Noile norme interzic anumite utilizări ale Inteligenţei Artificiale care ameninţă drepturile cetăţenilor, inclusiv sistemele...

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Uniunea Europeană 11 Martie 2024, 09:53

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European

În Parlamentul European sunt programate dezbateri, săptămâna aceasta, privind situaţia tezaurului naţional al României,...

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
Uniunea Europeană 08 Martie 2024, 09:01

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Printre prioritățile Ursulei von der Leyen se numără sprijnirea Ucrainei, apărarea europeană, lupta împotriva extremismului.

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 17:27

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen

La Bucureşti, este în plină desfăşurare Congresul popularilor europeni.

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Începe  Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 09:19

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti

Popularii europeni vor adopta strategia pentru alegerile europarlamentare din luna iunie şi vor desemna oficial candidatul la...

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Uniunea Europeană 29 Februarie 2024, 09:09

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept

În cazul României, niciuna dintre recomandările Comisiei nu a fost implementată complet, se arată în analiza publicată...

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept