Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Neregulile privind acordarea ajutoarelor sociale, puse pe seama asistenţilor sociali

Autorităţile motivează greşelile din sistemul de acordare a ajutoarelor sociale prin lipsa personalului calificat.

Neregulile privind acordarea ajutoarelor sociale, puse pe seama asistenţilor sociali

Articol de Diana Domenico, 02 August 2010, 14:33

Lipsa personalului de specialitate este argumentul invocat de autorităţile locale în privinţa acordării incorecte a ajutoarelor sociale.

Ministerul Muncii a anunţat că aproximativ 20.000 de dosare au fost anulate până acum în cadrul campaniei de verificare începute în primăvara acestui an.

Este vorba de venitul minim garantat, indemnizaţii pentru handicap sau pensii de invaliditate pe care le primeau ilegal persoane ce nu aveau cu adevărat dreptul la un astfel de sprijin.

Ministrul Mihai Şeitan a anunţat duminică continuarea controalelor pentru a reduce pagubele pe care autorităţile le estimează a fi importante.

În urma verificărilor s-a descoperit că majoritatea dosarelor erau incompelte, iar reverificarea acestora o dată la 6 luni nu se realiza.


În judeţul Prahova din cele 1.070 de dosare analizate aproape toate au fost suspendate.

Prefectul de Prahova, Adrian Dobre explică aceste erori prin lipsa de pregătire a personalului.

"Am constatat că sunt foarte multe persoane în cadrul primăriilor care lucrează pe această problemă, dar nu fac parte din Colegiul asistenţilor sociali, care este obligatoriu şi n-au nici studiile de specialitate. A crescut rigoarea cu privire la aceste persoane care trebuie să se ocupe în cadrul primăriilor de partea aceasta socială, de asistenţă socială.

"A apărut acest Colegiu al asistenţilor sociali şi ei verifică modul în care asistenţii sociali îşi îndeplinesc activitatea, de aceea şi persoanele din cadrul primăriilor care desfăşoară astfel de activităţi trebuie să fie, să spunem, vizate de acest Colegiu ca să poată să-şi desfăşoare activitatea. Uşor, uşor, persoanele din primării vor treubi să fie triate şi persoanele care vor fi angajate vor trebui să îndeplinească toate condiţiile", a declarat Adrian Dobre.

Un sfert din dosarele verificate au fost anulate


Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat duminică că, la nivel naţional, un sfert dintre dosarele de asigurare a venitului minim garantat au fost suspendate sau anulate, după ce s-a constatat că benficiarii nu aveau dreptul să primească acest sprijin:

"Rezultatele arată că după 50% din numărul total de dosare verificate în teritoriu, circa 24% sunt dosare care au fost suspendate şi anulate, deci acordate ilegal sau în sfârşit în afara legii. Avem localităţi întregi, 67 de localităţi din ţară în care am suspendat toate dosarele, aproape 10.000 de dosare în aceste localităţi.", susţine ministrul.

În cazul indemnizaţiilor pentru handicap, din cele 40.000 de dosare verificate au fost suspendate mai mult de un sfert iar din cele 39.000 de dosare pentru pensii de invaliditate aproximativ 10% dintre acestea au fost anulate.

Ministrul muncii, Mihai Şeitan a mai anunţat că în aceste cazuri se vor aplica şi sancţiuni juridice şi penale.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor