Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Băsescu, patru ani cu executare

Mircea Băsescu a fost condamnat la 4 ani cu executare.

Mircea Băsescu,  patru ani cu executare

Articol de Radiojurnal, 08 Ianuarie 2016, 09:23

Fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, Mircea Băsescu a fost condamnat la 4 ani cu executare pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a fost condamnat la 3 ani cu executare.

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, s-a declarat surprins de sentinţa de condamnare la patru ani de închisoare cu executare pronunţată vineri dimineaţă, în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, în dosarul în care sunt implicaţi membrii familiei lui Bercea Mondial.

"Mărturisesc că mă surprinde decizia în primă instanţă a judecătorilor de la Tribunalul Constanţa, dar asta este. E o sentinţă pronunţată de instanţă şi o respectăm şi evident o vom ataca cu apel la instanţa superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea şi familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor şi al audierilor în instanţă, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpăţână. Căpăţână, la rândul lui a recunoscut într-o primă parte a procesului că a primit banii. Câţi bani au fost nu a reieşit niciodată clar din declaraţiile familiei Bercea. Când s-a vorbit despre 600. 000 de dolari, când 700. 000 sau chiar un milion de dolari. Apoi Căpăţână şi-a schimbat declaraţia şi am ajuns acum eu să fiu condamnat pentru trafic de influenţă. Este o sentinţă pe care o voi ataca, dar nu pot în cugetul meu să fiu împăcat şi să spun că s-a făcut dreptate, după cum am arătat", a declarat Mircea Băsescu în exclusivitate pentru AGERPRES.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.

Amintim că Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.

La ultimul termen de judecată, procurorii DNA au cerut instanţei închisoare cu executare pentru ambii inculpaţi, în cazul lui Mircea Băsescu fiind solicitată pedeapsa maximă prevăzută de lege.

Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250 de mii de euro de la Mircea Băsescu şi de 350 de mii de euro de la Marian Căpăţână.

Cei doi au fost trimişi în judecată în iunie 2014 pentru trafic de influenţă şi respectiv complicitate la trafic de influenţă, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu şi, ulterior, cu cea a controlului judiciar.

Ședință a coaliției de guvernare
Știri 10 Septembrie 2025, 09:27

Ședință a coaliției de guvernare

Pe agenda întâlnirii liderilor partidelor aflate la guvernare ar urma să se afle reducerea cheltuielilor şi proiectul de...

Ședință a coaliției de guvernare
AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
Știri 09 Septembrie 2025, 13:59

AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

AUR reclamă că documentele au fost adoptate fără dezbatere parlamentară, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic.

AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată
Știri 09 Septembrie 2025, 13:54

Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată

Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse este singura autoritate de stat care coordonează politicile publice şi cadrul...

Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată
Proiectele PSD  prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament
Știri 09 Septembrie 2025, 11:33

Proiectele PSD prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament

Actele normative urmăresc corectarea unor măsuri prevăzute în primul pachet de măsuri fiscale, pentru care executivul şi-a...

Proiectele PSD prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament
Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap
Știri 09 Septembrie 2025, 11:19

Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de...

Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap
AUR pregătește o moțiune simplă pe educație
Știri 08 Septembrie 2025, 18:12

AUR pregătește o moțiune simplă pe educație

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susține că situaţia în educație este mai grea decât în anii trecuţi, iar modul în...

AUR pregătește o moțiune simplă pe educație
PSD vrea să elimine obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru mai multe categorii de persoane
Știri 08 Septembrie 2025, 18:01

PSD vrea să elimine obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru mai multe categorii de persoane

Social democrații vor să depună două proiecte de lege prin care se elimină obligativitatea plăţii contribuţiei de asigurări...

PSD vrea să elimine obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru mai multe categorii de persoane
Moțiunile de cenzură depuse de opoziţie împotriva Guvernului au fost respinse prin vot
Știri 08 Septembrie 2025, 09:37

Moțiunile de cenzură depuse de opoziţie împotriva Guvernului au fost respinse prin vot

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva Guvernului au fost respinse ieri prin vot.

Moțiunile de cenzură depuse de opoziţie împotriva Guvernului au fost respinse prin vot