Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Toate companiile vor achita o taxă de 2% din valoarea fondului de salarii

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a încercat azi să explice principiile noii prevederi, aflate în prezent în circuitul de avizare.

Toate companiile vor achita o taxă de 2% din valoarea fondului de salarii

Articol de Radiojurnal, 19 Octombrie 2017, 11:40

Toate companiile din România ar urma să achite, de la 1 ianuarie 2018, o taxă fixă de 2% din valoarea fondului de salarii, denumită contribuţie de solidaritate socială.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a încercat azi să explice principiile noii prevederi, aflate în prezent în circuitul de avizare, spunând că sindicatele au sesizat, în timpul negocierilor din ultima perioadă, că este necesar ca şi angajatorii să aibă totuşi o obligaţie în materie salarială faţă de stat, după ce contribuţiile sociale vor trece exclusiv în sarcina angajaţilor, pentru ca aceştia să fie protejaţi în cazul în care angajatorul are probleme financiare.

El a insistat însă că nu este vorba de o taxă nouă, făcând referire la legislaţia în vigoare care prevede în prezent un procent pentru astfel de rezervă destinată cazurilor de insolvenţă, dar în valoare de 0,25 %

Ionuţ Mişa a detaliat, de altfel, că doar 10 % din viitoarea contribuţie va fi direcţionată în acest scop, restul de 90 % urmând să meargă la bugetul de stat şi folosit după nevoile acestuia.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...