Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Militarii protestează de Ziua Armatei

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate pichetează, luni, sediile Preşedinţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Curţii Constituţionale.Foto:Agerpres

Militarii protestează de Ziua Armatei

Articol de Petruţa Obrejan, 25 Octombrie 2010, 12:10

Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în rezervă şi în retragere, Mircea Dogaru, a anunţat că, ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, va fi marcată de proteste paşnice în trei puncte din Capitală.



Astfel, de Ziua Armatei au fost proteste ale militarilor în rezervă, la Palatul Cotroceni, dar şi în alte locuri din ţară.


Foştii militari sunt nemulţumiţi de perspectiva diminuării veniturilor.


La Suceava, circa 40 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii., la Cluj, câteva zeci, iar la Bistriţa, peste 30 de foşti militari au protestat, de asemenea, în faţa Prefecturii, dar şi la sediile PDL şi UNPR.


Protestatarii susţin că, prin viitoarea lege a pensiilor, dar şi prin Legea 119/2010, prin care se recalculează pensiile militarilor, veniturile le sunt reduse cu până la 50%



Protestatarii au purtat poartă veste albastre cu semnele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere şi în Rezervă (SCMD) şi au fluturat pancarte pe care era scris "Nu umiliţi Armata", "Armata a servit patria".


Militarii protestatari au revendiat, printre altele, restaurarea statutului militarilor in conformitate cu Constitutia Romaniei, normele europene si calitatea Romaniei de membru NATO si UE, abrogarea Legii 119/2010 si a tuturor prevederilor din Legea sistemului unic de salarizare referitoare la militari.



O altă dorinţă a sindicaliştilor este reînfiinţarea instituţiei senatorului de drept al armatei, care să apere interesele militarilor în Parlamentul României.


Una dintre nemulţumirile oamenilor este prevederea potrivit căreia pensiile militarilor ar urma să fie gestionate de Casa Naţională de Pensii.


În general, foştii militari protestează faţă de situaţia economică a României.


Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Știri 08 Mai 2025, 10:38

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici

Proiectul a trecut fără amendamente, dar mai mulţi parlamentari din opoziţie şi de la putere au semnalat lipsa de interes şi...

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Știri 07 Mai 2025, 09:10

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL

În opinia lui Ionuț Moșteanu, Guvernul susţinut de o astfel de coaliţie ar trebui să fie condus de Ilie Bolojan.

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Știri 06 Mai 2025, 17:42

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie

Participarea la guvernare nu ar mai fi fost legitimă după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, a afirmat el...

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Știri 06 Mai 2025, 12:11

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv

Numirea acestuia vine după ce, luni, prim ministrul Marcel Ciolacu a demisionat din funcţie, în urma eşecului înregistrat de...

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Președintele Ilie Bolojan  a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Știri 06 Mai 2025, 10:01

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu şi-a prezentat demisia din funcţia de premier preşedintelui interimar Ilie Bolojan.

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Știri 05 Mai 2025, 20:31

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare

Surse din interiorul şedinţei conducerii PSD au precizat că s-a adoptat în unanimitate ieşirea din coaliţia de guvernare.

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Știri 05 Mai 2025, 17:25

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie

Consiliul Politic Naţional al PSD discută rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, inclusiv varianta ieșirii de...

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului
Știri 05 Mai 2025, 15:09

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului

Surse politice citate de redactorii RRA susţin că liberalii ar putea veni cu o propunere de premier interimar care să asigure...

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului