Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Manualul de istorie a secuilor, motiv de controversă. Află de ce

Ministerul educaţiei ar putea retrage manualul de istorie al secuilor care se predă în judeţul Harghita, dacă se vor constata nereguli în procedura de elaborare a acestuia.

Manualul de istorie a secuilor, motiv de controversă. Află de ce

Articol de Cristina Iliescu, 31 Octombrie 2012, 20:24

Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Stelian Fedorca, a precizat, miercuri, că în acest moment, Corpul de control al ministerului face verificări pentru a a lua o decizie în acest sens.

"A existat o sesizare a unui cetăţean din Harghita în legătură cu acest manual. Dacă scrie manual de istorie este o problemă, va trebui să fie retras, pentru că manualele nu pot să funcţioneze în cadrul sistemului de învăţământ de stat şi privat decât dacă sunt avizate de către Ministerul Edcuaţiei. Dacă este un opţional, vedem dacă s-au respectat toţi paşii necesari pentru opţional. Din primele informaţii, nu s-au respectat", a declarat acesta.

Borboly Csaba susţine că nu e nevoie de autorizaţia Ministerului Educaţiei

Iniţiativa elaborării unui astfel de manual aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, la apariţia lui contribuind şi Consiliul Judeţean CovasnaBorboly Csaba a declarat miercuri, că manualul de istorie a secuilor, lansat luna trecută, este, în realitate, o carte, care prezintă istoria unei naţiuni.

"Nici dicţionarul român-englez nu trebuie să fie autorizat de către Ministerul Educaţiei, ca să fie folosit la ore. Totodată, noi, consiliul judeţean, şi instituţiile noastre avem acest drept de a edita o carte, care vorbeşte despre şi prezintă istoria unei naţiuni", a susţinut Csaba .

Manualul despre istoria secuimii a fost lansat la 18 septembrie, la Miercurea Ciuc, acesta urmând să fie utilizat la predarea unei discipline opţionale privind istoria secuilor, în clasele a VI-a şi a VII-a din aproximativ 80 de şcoli din judeţul Harghita.

El a fost tipărit în 3.500 de exemplare şi a fost solicitat de 77 de şcoli din cele 96, în care există învăţământ gimnazial din Harghita.

Preşedintele Consiliului Judeţean a afirmat că pe viitor se doreşte şi editarea altor manuale, cum ar fi geografia sau economia Ţinutului Secuiesc.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice