Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, reţinut pentru luare de mită

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a fost reţinut joi seară, de procurorii DNA pentru luare de mită şi va fi prezentat vineri, instanţei, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, reţinut pentru luare de mită

Articol de Simona Mihăescu, 25 Martie 2011, 08:39

Potrivit unui comunicat al DNA, Marius Petcu a fost prins în flagrant joi, după ce a primit 40.000 de euro de la reprezentantul unei firme căreia i-a facilitat atribuirea unui contract de construcţie în valoare de peste 13 milioane de lei.



Procurorii au precizat că, pentru acest serviciu, în perioada 2009-2010 inculpatul a primit aproximativ 20.000 de euro lunar şi o vilă la Predeal în valoare de 200.000 de euro.



În comunicat se mai precizează că procurorii DNA efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Marius Petcu, preşedinte al Federaţiei Sanitas, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.



Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada anilor 2009 - 2010, inculpatul Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări.



Comunicatul mai precizează că acest contract are ca obiect executarea obiectivului "Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov", preţul negociat al contractului fiind de aproximativ 9.235.000 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu peste 1.875.000 lei, fără TVA.



De asemenea, la data de 1 februarie 2011, Marius Petcu a primit, prin intermediar, un imobil tip vilă situat în staţiunea Predeal în valoare de circa 200.000 euro, se arată în comunicat.


"Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare", mai precizează DNA.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor