Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea salarizării unice la masa negocierilor

Elaborarea de urgenţă a Legii salarizării unitare reprezintă una dintre condiţiile impuse ţării noastre la semnarea acordului de împrumut cu Fondul Monetar şi Comisia Europeană.

Legea salarizării unice la masa negocierilor

Articol de Luminiţa Apostolescu, 11 Noiembrie 2010, 09:40

La Ministerul Muncii are loc o nouă rundă de negocieri privind Legea salarizării unitare, la care sunt aşteptaţi reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.


Până acum au fost discuţii aprinse pe marginea salariului minim pe economie pentru care sindicatele doresc o valoare de 705 lei, în timp ce Ministerul Finanţelor nu poate acorda decât 670 de lei, iar patronatele ar dori un maximum de 650 de lei.


Elaborarea de urgenţă a Legii salarizării unitare reprezintă una dintre condiţiile impuse ţării noastre la semnarea acordului de împrumut cu Fondul Monetar şi Comisia Europeană.



Negocieri au loc şi la Ministerul Finanţelor între ministrul Gheorghe Ialomiţianu şi Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici.


Înaintea discuţiilor, liderul sindical Sebastian Oprescu a spus că angajaţii din finanţe sunt decişi să intre în grevă generală dacă stimulentele care le erau acordate până acum nu vor fi incluse în salariu.


Se pregătesc proteste spontane



Sindicaliştii din finanţe se pregătesc din nou de proteste, chiar dacă Guvernul i-a asigurat că vor continua să primească până la sfârşitul anului stimulentele financiare.


Ei sunt nemulţumiţi de faptul că preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea legii referitoare la aceste compensaţii.



Decizia preşedintelui de a retrimite în Parlament Legea privind stimulentele ar putea genera proteste spontane în rândul angajaţilor din finanţe, spun liderii sindicali, iar după 18 noiembrie s-ar putea stabili chiar o grevă generală în administraţie.


Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a explicat că aceste compensări aduc un echilibru în salarizarea angajaţilor din finanţe.


"În momentul de faţă e o discriminare la nivelul sistemului unitar de salarizare şi acest sistem discriminatoriu cumva era echilibrat prin introducerea stimulentelor în salariul de bază", a spus Oprescu.


În următoarele luni, salariaţii din finanţe îşi vor primi stimulentele în funcţie de realizări, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.



"Până la sfârşitul anului vor fi acordate în continuare stimulente, însă pe criterii de performanţă, după care va intra în vigoare Legea salarizării unitare, care stabileşte salarii egale pe funcţii similare în instituţii ale statului", a spus Ioana Muntean.


Preşedintele Traian Băsescu a retrimis documentul la Parlament, considerând că acesta creează discriminări în rândul salariaţilor din administraţia publică, încălcând în mod vădit principiile salarizării unitare.

Ședință a coaliției de guvernare
Știri 10 Septembrie 2025, 09:27

Ședință a coaliției de guvernare

Pe agenda întâlnirii liderilor partidelor aflate la guvernare ar urma să se afle reducerea cheltuielilor şi proiectul de...

Ședință a coaliției de guvernare
AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
Știri 09 Septembrie 2025, 13:59

AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

AUR reclamă că documentele au fost adoptate fără dezbatere parlamentară, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic.

AUR a atacat la CCR patru proiecte pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament
Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată
Știri 09 Septembrie 2025, 13:54

Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată

Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse este singura autoritate de stat care coordonează politicile publice şi cadrul...

Alina Gorghiu: Comasarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse cu cea împotriva traficului de persoane ar trebui reanalizată
Proiectele PSD  prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament
Știri 09 Septembrie 2025, 11:33

Proiectele PSD prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament

Actele normative urmăresc corectarea unor măsuri prevăzute în primul pachet de măsuri fiscale, pentru care executivul şi-a...

Proiectele PSD prin care se elimină obligativitatea plăţii CASS pentru mai multe categorii de persoane, depuse la Parlament
Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap
Știri 09 Septembrie 2025, 11:19

Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de...

Florin Manole: Au fost identificate probleme serioase în sistemul de încadrare în grad de handicap
AUR pregătește o moțiune simplă pe educație
Știri 08 Septembrie 2025, 18:12

AUR pregătește o moțiune simplă pe educație

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susține că situaţia în educație este mai grea decât în anii trecuţi, iar modul în...

AUR pregătește o moțiune simplă pe educație
PSD vrea să elimine obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru mai multe categorii de persoane
Știri 08 Septembrie 2025, 18:01

PSD vrea să elimine obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru mai multe categorii de persoane

Social democrații vor să depună două proiecte de lege prin care se elimină obligativitatea plăţii contribuţiei de asigurări...

PSD vrea să elimine obligativitatea plăţii asigurărilor de sănătate pentru mai multe categorii de persoane
Moțiunile de cenzură depuse de opoziţie împotriva Guvernului au fost respinse prin vot
Știri 08 Septembrie 2025, 09:37

Moțiunile de cenzură depuse de opoziţie împotriva Guvernului au fost respinse prin vot

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva Guvernului au fost respinse ieri prin vot.

Moțiunile de cenzură depuse de opoziţie împotriva Guvernului au fost respinse prin vot