Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea graţierii şi Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, priorităţile legislativului

Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile din 2009 va stabili săptămâna viitoare calendarul primelor audieri.

Articol de Iulia Gherman, 15 Mai 2017, 08:46

În Parlament, două iniţiative legislative vor capta atenţia în această săptămână: la Camera Deputaţilor începe să funcţioneze comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, iar la Senat, Comisia juridică rediscută proiectul Legii graţierii.

Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile din 2009 va stabili săptămâna viitoare calendarul primelor audieri.

Potrivit obiectivelor adoptate de Plenul renit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, membrii comisiei vor analiza între altele posibila implicare a unor persoane şi instituţii care nu sunt autorizate prin lege în organizarea şi desfăşurarea scrutinului prezidenţial sau în deciziile politice din cadrul procesului electoral.

Proiectul de lege privind graţierea se va afla din nou pe masa de lucru a senatorilor jurişti, după de parlamentarii puterii au stabilit săptămâna trecută să voteze documentul legislativ în forma guvernului.

Senatul urmează să dezbată la nivelul comisiilor de specialitate şi iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie şi nu între soţi, cum stabileşte acum Legea Fundamentală.

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...