Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea dării în plată intră la vot în Senat

Legea care prevede stingerea datoriei către bancă intră din nou la vot în Senat, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acesteia.

Legea dării în plată intră la vot în Senat

Articol de Cătălin Purcaru, 28 Februarie 2016, 14:13

Plenul Senatului ar putea vota săptămâna viitoare Legea care prevede stingerea datoriei dacă împrumutatul predă imobilul ipotecat la bancă.

Actul normativ a fost avizat favorabil cu o serie de amendamente în comisiile de specialitate.

Potrivit amendamentelor agreate în Comisiile de specialitate, românii aflaţi în executare silită sau cărora banca le-a luat deja casa, ar putea obţine ştergerea datoriilor rămase.

Se stabileşte de asemenea aplicarea retroactivă la contractele de credit aflate în derulare.

Deşi bancherii au propus ca reglementările să nu se aplice şi în cazul programului "Prima casă", senatorii nu au fost de acord cu excluderea acestuia.

Includerea celor care au luat credite prin "Prima casă" nu se justifică

Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, atrage atenţia că includerea între beneficiari a celor care au luat credite prin programul guvernamental nu se justifică.

"S-au luat credite în mod preferenţial în sensul unui avans de 5%, în sensul unei condiţii de dobândă. Deci nişte condiţii preferenţiale care au venit împreună cu garanţia statului şi care trebuie să vină în continuare cu nişte obligaţii", a spus Liviu Voinea.

Deputatul PNL, Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului de lege, susţine însă că, prin aplicarea prevederilor şi în cazul programului "Prima casă" se evită discriminarea între cetăţenii care au luat credite în condiţii diferite.

"Eu am vrut să evităm ca în viitor să avem două situaţii de consumatori: cei care au luat credite în condiţii normale, ei vor răspunde doar în limita bunului ipotecat, iar cei care au luat "Prima casă" pe lângă faptul că vor răspunde cu bunul ipotecat, adică vor pierde casa, vor fi urmăriţi pe viitor pentru recuperarea pagubei", a susținut Daniel Zamfir.

Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.

Reamintim că actul normativ privind darea în plată a fost trimis de preşedintele Klaus Iohannis la parlament pentru reexaminare, pe motiv că, în forma adoptată, creează noi dificultăţi, în loc să-i ajute pe cei care au credite imobiliare.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
Știri 23 Octombrie 2026, 09:16

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate

Cele două formaţiuni susţin că realitatea bugetară a ţării ar fi mult mai gravă decât cea prezentată oficial de fostul executiv.

PSD şi AUR îl acuză pe fostul prim-ministru de eşecul măsurilor de austeritate
CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
Știri 21 Octombrie 2026, 09:56

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină

Şeful executivului a precizat că un răspuns concret privind preţurile la carburanţi va fi oferit în zilele următoare, în...

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui