Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Kovesi, invitată pentru a treia oară la Comisia privind alegerile din 2009

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este invitată luni, pentru a treia oară, la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Kovesi, invitată pentru a treia oară la Comisia privind alegerile din 2009

Articol de Radiojurnal, 06 Iulie 2017, 13:07

Noul şef al comisiei, deputatul PSD Oana Florea, nominalizată în această funcţie după plecarea lui Mihai Fifor la ministerul Economiei, a precizat că potrivit unei decizii recente a Curţii Constituţionale, persoanele invitate ar trebui să vină la audieri.

"A intervenit decizia CCR care spune că în baza principiului colaborării între instituţii, persoanele care exercită o funcţie într-o instituţie publică care nu se află sub control parlamentar sunt obligate să vină. De aceea cred că este datoria noastră să reiterăm această invitaţie", a spus Oana Florea.

În cazul unui nou refuz din partea şefei DNA, Comisia ia în calcul sesizarea organelor de urmărie penală pentru obstrucţionarea activităţii acesteia prin neprezentarea la audieri, a spus deputatul PSD, Adrian Pleşoianu.

"Din punctul meu de vedere este ultima şamsă pe care doamna Kövesi o are pentru a salva onoarea instituţiei pe care o conduce. Nu mai e vorba despre domnia sa, este vorba despre instituţia pe care o conduce. Ca atare o aşteptăm cu dragă inimă luni", a susţinut Adrian Pleşoianu.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009 a fost constituită la începutul lunii mai după ce au apărut acuzaţii că alegerile prezidenţiale din 2009, câştigate de Traian Băsescu, ar fi fost falsificate.

De asemenea, amintim că recent, dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis de procurorii de la Parchetul General întrucât procurorii nu au identificat presupuse fapte ilegale de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, transmite reporterul RRA, Petruţa Dinu.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor