Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Klaus Iohannis: Am promis că voi merge în Piaţa Universităţii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va merge în piaţă, la protestatari, dar a precizat că nu va anunţa nici ora, nici ziua, pentru a nu face din asta un eveniment media.

Klaus Iohannis: Am promis că voi merge în Piaţa Universităţii

Articol de Simona Mihăescu, 06 Noiembrie 2015, 14:15

LIVE TEXT Cele mai importante declaraţii ale şefului statului:

"Am terminat prima rundă de consultări. Au avut un specific aparte, ultimii participanţi i-am avut acum, la consultări destul de ample, este vorba de reprezentanţi din societatea civilă şi din piaţă".

"Mă voi referi la ultima întâlnire care mi s-a părut una foarte bună, cu oameni care au venit cu idei foarte bune, concepte gândite, abordări care pentru mine sunt de un real folos".

"Voi prelua bună parte din aceste idei şi le voi duce înspre partidele politice".

"A fost evident în discuţia cu reprezentanţii societăţii civile şi ai pieţei că aşteptările sunt multiple, şi cu siguranţă toate sunt îndreptăţite".

Nu e nevoie de o simplă schimbare de guvern, e nevoie de o schimbare complexă în politică

"În aceasta etapă am putut să constat că nu e nevoie de o simplă schimbare de guvern, e nevoie de o schimbare complexă în politică".

"Toţi aşteaptă să vină în faţă politicieni noi, care nu au avut nimic de-a face cu corupţia, care nu au fost urmăriţi penali, care nu au făcut afaceri dubioase".

"Aceste lucruri au fost bine înţelese de actorii politici cu care m-am întâlnit în aceste zile".

Am promis că voi merge în Piaţa Universităţii

"Am primit multiple invitaţii de a merge în piaţă si am promis că voi merge, dar nu voi anunţa nici ora şi nici ziua nu vreau sa fac un eveniment media, ci vreau sa vorbesc cu oameni simpli, sa îmi spună ce aşteaptă de la mine, de la clasa politică".

Nimeni nu a venit cu o propunere de premier

"În discuţiile cu liderii politici am constatat cateva lucruri îmbucuratoare. Toţi au înţeles ca e vorba de mai mult decât de o schimbare de guvern".

"Că piaţa aşteaptă schimbări în abordarea politică, mai multa curăţenie , seriozitate, soluţii, transparenţă politica. Am constatat ca nu a venit nimeni cu o propunere de premier".

"E o noutate în politică. Nu a venit nimeni cu idei fixe, toţi au venit cu multa deschidere, cu deschidere spre soluţii care sunt şi aşteptate şi dorite".

"Cu fiecare grup în parte, am convenit câteva lucruri. O singură rundă de consultări nu e suficientă, situaţia e specială".

"Nu e nici pe departe suficient un nume, a veni cu un nume e relativ simplu".

"Ceea ce vrem să facem e să ne înţelegem asupra unei abordări, prima oara să ştim cum abordăm chestiunea".

"Sunt multe variante, s-a vehiculat varianta alegerilor anticipate, a unui premier politic, nepolitic. Tot felul de variante în discuţii".

Liderii politici, dispuşi să discute despre alegeri anticipateşi guvern tehnocrat

"Concluzia mea după prima rundă de consultări e ca majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute despre alegeri anticipate".

"Majoritatea liderilor sunt dispuşi să discute despre un guvern tehnocrat".

"Aproape nimeni nu e dispus să discute de un guvern politic. E o noutate".

"De aceea niciun partid nu a venit cu o propunere de premier".

"Aceste concluzii sunt foarte importante şi trebuie în continuare discutate si negociate".

"Indiferent în ce variantă vom merge mai departe, cu anticipate sau guvern tehnocrat, e evident că trebuie să se înţeleagă partidele asupra unui program minimal, ce trebuie făcut, bugetul, spitalele, şcolile".

"Aceste lucruri vor trebui convenite cu partidele".

Voi convoca o nouă rundă de consultări

"Sunt optimist, voi convoca o noua rundă de consultări săptămână viitoare şi cred ca e posibil poate deja la sfârşitul saptămânii viitoare să avem o concluzie cu care pot veni în faţa publicului.

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Știri 08 Mai 2025, 10:38

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici

Proiectul a trecut fără amendamente, dar mai mulţi parlamentari din opoziţie şi de la putere au semnalat lipsa de interes şi...

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Știri 07 Mai 2025, 09:10

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL

În opinia lui Ionuț Moșteanu, Guvernul susţinut de o astfel de coaliţie ar trebui să fie condus de Ilie Bolojan.

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Știri 06 Mai 2025, 17:42

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie

Participarea la guvernare nu ar mai fi fost legitimă după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, a afirmat el...

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Știri 06 Mai 2025, 12:11

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv

Numirea acestuia vine după ce, luni, prim ministrul Marcel Ciolacu a demisionat din funcţie, în urma eşecului înregistrat de...

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Președintele Ilie Bolojan  a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Știri 06 Mai 2025, 10:01

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu şi-a prezentat demisia din funcţia de premier preşedintelui interimar Ilie Bolojan.

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Știri 05 Mai 2025, 20:31

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare

Surse din interiorul şedinţei conducerii PSD au precizat că s-a adoptat în unanimitate ieşirea din coaliţia de guvernare.

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Știri 05 Mai 2025, 17:25

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie

Consiliul Politic Naţional al PSD discută rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, inclusiv varianta ieșirii de...

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului
Știri 05 Mai 2025, 15:09

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului

Surse politice citate de redactorii RRA susţin că liberalii ar putea veni cu o propunere de premier interimar care să asigure...

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului