Iohannis: Preşedintele este cel care poate imprima o direcţie naţiunii
Candidatul Alianţei PNL-PDL la alegerile prezidenţiale din 2 octombrie, Klaus Iohannis susţine că pentru naţiune contează foarte mult comportamentul preşedintelui
ţării.
Adăugat: 4 Octombrie 2014
Ultima actualizare:4 Octombrie 2014
Foto: Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin Liberale
Klaus Iohannis, candidatul Alianţei PNL-PDL la prezidenţiale, propune alegătorilor programul "România lucrului bine făcut".
Liderul PNL promite să fie un preşedinte care să garanteze statul de drept şi independenţa justiţiei:
"De ce 'România lucrului bine făcut" este o viziune prezidenţială? Pentru că preşedintele este cel care poate imprima o direcţie naţiunii. Cadrul constituţional ne spune ce poate face preşedintele, însă nu doar ce face preşedintele contează, ci mai ales comportamentul, conduita, ţinuta şi expresia lui publică", afirmă Iohannis.
Declaraţie consemnată de redactorul RRA Amalia Bojescu.
Elena Udrea: Sunt categoric împotriva exploatării de la Roşia Montană
Elena Udrea candidează la alegerile din noiembrie din partea Partidului Mişcarea Populară.
Ea spune că, în cazul în care va ajunge preşedinte, va susţine exploatarea resurselor naturale, numai dacă populaţia şi mediul nu vor avea de suferit.
"Cred că România trebuie să-şi folosească resursele naturale pe care le are, dar nu cu orice preţ. Sunt categoric împotriva exploatării de la Roşia Montană şi a gazelor de şist dacă există minimul risc să afecteze mediul şi viaţa celor care trăiesc în zonă. Aceasta este România frumoasă pe care o promit românilor. Sunt un om care, cu bune şi cu rele, a demonstrat că este în stare, că îşi doreşte să facă din România o ţară în care să ne fie drag să trăim", a afirmat ea.
Declaraţia a fost făcută cu prilejul lansării programului său electoral, intitulat "România frumoasă", ne-a transmis redactorul RRA Mugur Mihăiţă.
Victor Ponta pune accent pe administraţia locală
Candidatul alianţei electorale PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, susţine dezvoltarea la nivel local.
Victor Ponta spunea, la Alba Iulia, că aleşii locali au un rol foarte important.
"Cred că cei care spun că primarii, preşedinţii de consilii judeţene trebuie să le facem dosare penale nu înţeleg că aceşti aleşi locali sunt cei care muncesc pentru comunitatea care i-a ales, sunt cei care fac drumul comunal, care fac şcoala, canalizarea. Numai aşa dezvoltăm toate localităţile ţării, putem să facem marea unire a tuturor românilor, putem să avem aceleaşi drepturi, putem să avem aceleaşi oportunităţi şi pentru aceste lucruri voi lupta ca preşedinte al României", spunea actualul premier.
Declaraţie consemnată de redactorul RRA, Cătălin Purcaru.
Monica Macovei: Voi fi un arbitru, nu un jucător.
Pentru Monica Macovei, candidat independent la funcţia supremă în stat, un preşedinte trebuie să fie moderator între puterile statului, arbitru, şi nu jucător.
"Voi fi un preşedinte constituţional, moderator între puterile statului. În acelaşi timp, potrivit Constituţiei, preşedintele face parte şi din executiv. Voi fi un arbitru, nu un jucător. Atunci când se va încălca legea, voi ridica cartonaşul roşu pentru a atrage atenţia că s-a încălcat legea. Un stat în care legea nu se respectă este un stat în disoluţie, un stat în care orice este posibil", susţine Macovei.
A consemnat redactorul RRA, Andrei Şerban.
Călin Popescu-Tăriceanu vrea să transforme România într-o ţară puternică
Candidatul independent Călin Popescu-Tăriceanu îşi doreşte ca România să devină un stat cu adevărat puternic în Uniunea Europeană.
Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de un proiect de ţară pe termen lung, spune Călin Popescu-Tăriceanu.
"Îmi doresc să avem o Românie prosperă, o Românie demnă, o Românie respectată. Vreau un proiect major care să adune energiile acestui popor care să ne aducă satisfacţii generaţiilor de astăzi şi în egală măsură generaţiilor de mâine. Este un proiect care va lua timp, pentru că el trebuie să schimbe complet faţa României şi trebuie să ducă la transformarea României într-o ţară puternică în Europa şi în lume", a arătat el.
Călin Popescu Tăriceanu candidează în alegeri cu programul "România, a şaptea putere a Europei".
Din agenda electorală a zilei de sâmbătă 4 octombrie:
►De la ora 11.00, la Sala Polivalentă, din municipiul Craiova, are loc mitingul Alianţei Creştin Liberale, pentru susţinerea candidatului Klaus Iohannis la Preşedinţia României.
►La ora 11.00, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, candidat independent, are programată o întâlnire cu alegătorii aflaţi în Piaţa Transilvania din Sibiu.
►Monica Macovei are programate întâlniri cu cetăţenii din localitatea Buziaş, judeţul Timişoara.
►Elena Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară, merge astăzi în judeţul Mehedinţi.
► Dan Diaconescu, PP-DD, se va afla în vizită electorală în oraşul Mizil din Prahova.
►La Braşov şi Sibiu va merge Victor Ponta, candidatul alianţei electorale PSD-UNPR-PC.
Editor:
Simona Mihaescu
Adăugat:
4 Octombrie 2014
Articole pe aceeasi tema