Iohannis: Găsim scuze pentru a nu avea o bază de date a lucrărilor de doctorat

Prezent la deschidere noului an universitar, preşedintele Klaus Iohannis a criticat faptul că încă nu există o bază de date publică a lucrărilor de doctorat.

Adăugat: 2 Octombrie 2017
Ultima actualizare:2 Octombrie 2017

Politica Romaneasca
Foto: Preşedintele Klaus Iohannis la deschiderea noului an universitar
trimite pe mail

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul persoanelor de 30-34 de ani care au făcut studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea ţării noastre şi bunăstarea tuturor, a declarat astăzi preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul deschiderii noului an universitar.

Şeful statului a participat la ceremonia organizată cu acest prilej la Constanţa, de  Universitatea "Ovidius", Universitatea Maritimă din Constanţa şi Academia Navală "Mircea cel Bătrân".

Klaus Iohannis a criticat, totodată, faptul că încă nu există o bază de date publică a lucrărilor de doctorat.

"Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul, această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar şi astăzi găsim scuze pentru a nu a avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluţie permanentă pentru acreditarea şcolilor doctorale. Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional, punând-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile cu succes", a spus Iohannis.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminiţa Voinea
Adăugat:
2 Octombrie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza