Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Institutul de Politici Publice consideră oportună sancţionarea migraţiei politice

Institutul de Politici Publice consideră oportună sancţionarea, prin lege, a migraţiei politice, după situaţia apărută luni, în Senat, când puterea a pierdut şi a recâştigat majoritatea, în doar câteva ore. FOTO: Agerpres

Institutul de Politici Publice consideră oportună sancţionarea migraţiei politice

Articol de Amalia Bojescu, 31 Mai 2011, 14:19

Opoziţia a deţinut luni, pentru câteva ore, majoritatea la Senat, după ce un parlamentar al PD-L şi-a anunţat demisia din partid.


Balanţa a înclinat apoi, din nou, în favoarea puterii, prin înscrierea în UNPR a unui fost senator PSD.


Trecerea de la un partid la altul este la ordinea zilei în Parlamentul României, întrucât migraţia politică, deşi blamată de toate partidele, mai ales în campaniile electorale, rămâne un fenomen greu de stăpânit, dar mai ales de sancţionat.


Discuţii pe marginea unor iniţiative legislative împotriva migraţiei politice au tot existat, mai ales după anul 2000, de când s-a observat o amplificare a fenomenului.


Aproape toate formaţiunile au avut iniţiative în acest sens, dar au rămas fără rezultat.


Violeta Alexandru, directorul Institutului pentru Politici Publice, spune că fenomenul migraţiei politice ţine, în primul rând, de moralitatea şi de integritatea partidelor politice.


"Constatăm că persoane din Parlament trec dintr-o parte într-alta, fără, de regulă, să ţină cont de niciun fel de afiliere doctrinară, fără să ţină cont de niciun fel de angajament personal, pe care persoana l-a luat în campanie, fără să ţină cont de nimic", susţine Violeta Alexandru.


Peste 10% din actualii parlamentari, respectiv 58 de senatori şi deputaţi, au schimbat cel puţin o dată partidul.


Unii au sfârşit prin a se întoarce în partidele din care au plecat, alţii au schimbat şi câte şase partide. PSD a pierdut cele mai multe mandate.


Nici PNL nu stă mai bine, şi asta după ce liberalii au decis o alianţă cu social-democraţii. O parte din mandatele pierdute de partidele din opoziţie au ajuns la PD-L şi la Grupul Independenţilor.


De altfel, acesta poate fi considerat marele câştigător al migraţiei politice, având în prezent 27 de parlamentari.


Violenta Alexandru afirmă că introducerea votului uninominal în 2008 nu a fost suficientă pentru a responsabiliza aleşii în faţa cetăţenilor.


"Nu este vorba de responsabilitate, este vorba de interese, dar este deopotrivă la unii dintre ei şi vorba de o dezorientare doctrinară, întreţinută de actualele partide parlamentare, care promovează proiecte de lege şi teme care vin în contradicţie evidentă cu propria platformă politică", a mai spus Violeta Alexandru.


Institutul pentru Politici Publice propune ca soluţie pentru stoparea migraţiei politice promovarea unui proiect de lege care să prevadă ca, odată cu părăsirea partidului, parlamentarul să-şi piardă mandatul.


Violeta Alexandru crede că tema migraţiei politice ar putea fi readusă în discuţie anul viitor, odată cu alegerile generale.

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite