Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Iniţiativa de modificare a Legii dialogului social, în dezbaterea deputaţilor

Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe astăzi, în calitate de for decizional, asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a unei iniţiative de modificare a Legii dialogului social.

Iniţiativa de modificare a Legii dialogului social, în  dezbaterea deputaţilor

Articol de Angela Matei, 21 Octombrie 2015, 12:47

Una dintre obiecţiile formulate vizează pragul de reprezentativitate a sindicatelor pentru participarea la negocieri colective.

În opinia şefului statului, diminuarea pragului actual de 50 la sută plus unu ar duce la o mai bună exercitare a dreptului la negocieri.

Deşi era cuprinsă în varianta iniţială a proiectului de lege, această prevedere nu a mai fost acceptată în forma finală adoptată în luna mai.

Cererea de reexaminare a legii a fost respinsă de Senat, iar la Camera Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a admis în parte solicitarea.

Membrii Comisiei sunt de acord ca reţinerea cotizaţiei de membru de sindicat să poată fi făcută doar cu acordul scris al angajatului, însă în ceea ce priveşte reducerea pragului de reprezentativitate ei consideră că solicitarea preşedintelui excede cadrului de reglementare a legii transmise spre promulgare.

Redactorul RRA, Angela Matei precizează că votul final asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis va fi dat după amiază.

Site-ul politicaromaneasca.ro a transmis LIVE VIDEO dezbaterea din plenul Camerei Deputaţilor.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța