Începe noua sesiune parlamentară. Vezi ce priorități au partidele

Plenul Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor se întrunesc astăzi în şedinţă separată, de la ora 12:00, pentru a valida componenţa conducerii celor două camere din Legislativ.

Adăugat: 1 Februarie 2018
Ultima actualizare:1 Februarie 2018

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Modificarea Codurilor penale şi legile SRI şi SIE se află printre priorităţile PSD-ALDE în sesiunea parlamentară care începe astăzi.

De cealaltă parte, liberalii spun că vor încerca să blocheze toate iniţiativele coaliţiei, de modificare a legislaţiei în domeniul justiţiei.

Plenul Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor se întrunesc astăzi în şedinţă separată, de la ora 12:00, pentru a valida componenţa conducerii celor două camere din Legislativ, pentru sesiunea parlamentară care începe astăzi.

Anterior, în cursul dimineţii, grupurile parlamentare vor face propuneri pentru eventuale modificări, la nivel de vicepreşedinţi, secretari şi chestori, potrivit configuraţiei politice şi a negocierilor liderilor.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la Senat, grupul social-democraţilor va fi condus în continuare de Şerban Nicolae, iar la Camera Deputaţilor, lider de grup va fi Daniel Suciu.

În privinţa candidaţilor propuşi pentru birourile permanente ale Legislativului, aceştia se supun aprobării prin vot secret cu bile, atât în plenul Senatului, cât şi al Camerei Deputaţilor.



Autor:
Iulia Gherman
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
1 Februarie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza