Soluţii de criză pentru firmele româneşti
Potrivit unui act normativ susţinut de oamenii de afaceri, firmele care au restanţe la plata taxelor pot beneficia de eşalonarea datoriilor.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 19 Decembrie 2010, 14:51
Oamenii de afaceri au propus Guvernului soluţii pentru înlesnirea situaţiei economice a firmelor româneşti în perioada de criză.
Este vorba de un act normativ care să prevadă eşalonarea obligaţiilor fiscale restante pentru o serie de companii care au probleme cu plata taxelor.
Eşalonarea s-ar face pe o perioadă de maximum cinci ani, cu un interval de graţie de şase luni.
"Cine are capacitatea de a-şi plăti măcar datoriile curente este bine să dispună de nişte facilităţi, pentru că, încă o dată, dispariţia a noi locuri de muncă nu face decât să agraveze criza în România. Există situaţii cu firme de construcţii, chiar mari, care nu şi-au încasat de şase luni, de un an, niciun leu, deşi au executat construcţii, şi, iată, sunt practic introduşi în faliment de faptul că bugetele locale sau anumite ministere nu le-au achitat datoriile. Sunt şi situaţii în care, probabil, firmele nu au viabilitate", a spus .Cezar Corâci, preşedintele "UGIR 1903".
El a mai spune că, înainte de a fi blocate de ANAF, firmele ar trebui să beneficieze de compensarea datoriilor, în funcţie de creanţele pe care trebuie să le primească.
Pe de altă parte, prin această propunere se doreşte şi acordarea de facilităţi contribuabililor bun-platnici.