Guvernul îşi asumă răspunderea pentru Legea educaţiei

Decizia angajării răspunderii a fost luată, marţi, în cadrul unei şedinţe de guvern extraordinară.

Adăugat: 12 Octombrie 2010
Ultima actualizare:13 Octombrie 2010

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Premierul Emil Boc, a anunţat că Executivul va promova forma Legii educaţiei  adoptată în Camera Deputaţilor, dar vor fi analizate cu atenţie şi amendamentele depuse de parlamentari.

 

 

S-a recurs la această măsură, a mai spus şeful Executivului, întrucât proiectul legii este blocat încă din luna mai la Senat şi orice întârziere nu este benefică sistemului educaţional românesc.

 

 

,, Noua lege a educaţiei este extrem de importantă pentru modernizarea învăţământului românesc şi a sistemului educaţional în ansamblu  (...) şi orice zi care trece înseamnă afectarea şanse fiecărui tânăr din România de a  beneficia de un sistem educaţional modern şi performant", a spus Boc.

 

 

El a explicat  că proiectul legii va pleca la Parlament, urmând ca Birourile permanente să  stabilească un termen pentru depunerea amendamentelor.




Guvernul le va evalua şi  cu acea formă finală se va merge în faţa Legislativului, potrivit procedurii constituţionale de asumare a mai spus premierul.

 

 

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, consideră că responsabilitatea tergiversării acestui proiect revine celor care nu au înţeles sau se prefac că nu înţeleg importanţa unei noi legi a educaţiei.

 

 

În opinia sa, nimeni nu-şi mai poate asuma o nouă tergiversare a legii, care va fi cel mai probabil asumată în termen de două săptămâni, potrivit prevederilor constituţionale în materie.



Autor:
Petruţa Obrejan
Editor:
Petruţa Obrejan
Adăugat:
12 Octombrie 2010
Ultima actualizare:
13 Octombrie 2010


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza