Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul analizează impactul deciziilor CEDO

Primul-ministru Emil Boc a primit vineri, la Palatul Victoria, o delegaţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, condusă de preşedintele Curţii, Jean-Paul Costa.

Guvernul analizează impactul deciziilor CEDO

Articol de Petruţa Obrejan, 22 Octombrie 2010, 15:58

Premierul, Emil Boc, i-a promis, vineri, preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului, Jean Paul Costa, că Executivul va analiza impactul solicitării acestei instituţii privind modificarea legislaţiei aferente despăgubirilor pentru imobilele naţionalizate.


În această problemă, a mai spus Emil Boc, se va ţine cont însă şi de constrângerile bugetare.


El a precizat că a solicitat deja formarea unui grup de lucru interministerial, astfel încât să poată fi elaborat, supus dezbaterilor şi înaintat Parlamentului un pachet de măsuri de revizuire a legislaţiei privind acordarea de despăgubiri în cazul imobilelor naţionalizate.


De altfel, oficialul CEDO s-a întâlnit, vineri dimineaţă şi cu preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Titus Corlăţean.


Acesta a declarat că a discutat cu preşedintele CEDO, despre necesitatea ca autorităţile române să adopte o nouă legislaţie în termen de 18, luni bazându-se pe decizia Curţii referitoare la retrocedarea caselor naţionalizate.


Mai mult, această legislaţie trebuie să fie realistă, spune Titus Corlăţean.


,, Recent, CEDO a adoptat o aşa-numită "cauză pilot", o condamnare a României într-un caz privind imobilele naţionalizate în care textul deciziei Curţii ne spune că modul în care până acum în România s-a reglementat legislativ soluţia restituirii proprietăţilor sau despăgubirii proprietăţilor a fost o soluţie nerealistă " a mai spus preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat.


Pe de altă parte, agentul României la CEDO, Răzvan Horaţiu Radu, a evitat să vorbească despre decizia Curţii, declarând doar că vizita preşedintelui CEDO, Jean Paul Costa, la Bucureşti reprezintă o consfinţire a bunelor relaţii dintre autorităţile române şi oficialii europeni.


,, Aceasta vine ca o încununare a modului cum noi am abordat această problemă, noi, agentul guvernamental şi MAE, de a crea relaţii şi legături între oficialii de la Strasbourg şi autorităţile interne " a explicat Răzvan Horaţiu Radu.


Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Jean-Paul Costa, efectuează o vizită oficială în România, în perioada 21-22 octombrie, la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe.


Statul român a fost obligat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg să plătească, până la 31 decembrie 2009, despăgubiri de 44.644.066 euro, după ce au fost pronunţate 648 de hotărâri, în 584 din aceestea România fiind condamnată.


România este obligată ca în maxin un an şi şase luni să-şi schimbe legislaţia privind despăgubirile acordate în cazul imobilelor naţionalizate, după ce judecătorii CEDO au stabilit că modul în care sunt în prezent despăgubiţi foştii proprietari nu este eficient, cauzele similare de la Curte fiind suspendate.

Etichete : cedo despagubiri decizii
Reacţiile partidelor după desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier
Știri 15 Iunie 2026, 09:26

Reacţiile partidelor după desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier

PNL va decide în această după-amiază cum se poziţionează în noul context, după ce ieri, în primele reacţii, liderul...

Reacţiile partidelor după desemnarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de premier
Liberalul Adrian Veştea, desemnat pentru funcția de prim-ministru
Știri 14 Iunie 2026, 12:01

Liberalul Adrian Veştea, desemnat pentru funcția de prim-ministru

Adrian Veştea este membru PNL de peste 30 de ani, în prezent fiind prim-vicepreşedinte al partidului, preşedinte al...

Liberalul Adrian Veştea, desemnat pentru funcția de prim-ministru
Parlamentarii liberali nu votează cabinetul Eugen Tomac
Știri 11 Iunie 2026, 14:37

Parlamentarii liberali nu votează cabinetul Eugen Tomac

Conducerea extinsă a PNL a decis ca parlamentarii liberali să nu voteze cabinetul Eugen Tomac.

Parlamentarii liberali nu votează cabinetul Eugen Tomac
Blocaj pe scena politică. Președintele Nicușor Dan face apel la responsabilitatea partidelor
Știri 11 Iunie 2026, 10:07

Blocaj pe scena politică. Președintele Nicușor Dan face apel la responsabilitatea partidelor

Într-o intervenţie publică neaşteptată, vizibil iritat de atitudinea partidelor, preşedintele Nicuşor Dan a cerut, aseară,...

Blocaj pe scena politică. Președintele Nicușor Dan face apel la responsabilitatea partidelor
Eugen Tomac nu a obţinut sprijinul partidelor parlamentare pentru guvernul tehnocrat
Știri 09 Iunie 2026, 14:59

Eugen Tomac nu a obţinut sprijinul partidelor parlamentare pentru guvernul tehnocrat

După rezultatele incerte de la consultările de ieri, premierul desemnat nu a avut succes astăzi nici la UDMR.

Eugen Tomac nu a obţinut sprijinul partidelor parlamentare pentru guvernul tehnocrat
AUR respinge orice susţinere pentru guvernul negociat de Eugen Tomac
Știri 08 Iunie 2026, 21:06

AUR respinge orice susţinere pentru guvernul negociat de Eugen Tomac

AUR afirmă că nu poate susține un guvern din care nu face parte.

AUR respinge orice susţinere pentru guvernul negociat de Eugen Tomac
Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
Știri 08 Iunie 2026, 20:59

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu spune că aşteaptă, de la noul guvern, măsuri precum restructurarea, lichidarea sau...

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac
Știri 08 Iunie 2026, 20:52

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac

Liderii USR şi PNL au anunţat, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat, că vor decide separat în forurile de conducere...

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac