Guvernul a schimbat din funcţie nouă prefecţi

Guvernul a decis ieri schimbarea din funcţie a nouă prefecţi şi a doi subprefecţi.

Adăugat: 19 Februarie 2016
Ultima actualizare:19 Februarie 2016

Politica Romaneasca
Foto: Dan Suciu, purtător de cuvânt al guvernului
trimite pe mail

Măsura a fost luată ca urmare a unei evaluări făcute de Ministerul Afacerilor Interne - a precizat, la finalul şedinţei săptămânale, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

"Sunt zece numiri în funcţia de prefect, în judeţele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Gorj, Iaşi, Vaslui, Dâmboviţa şi Satu-Mare. Aceste numiri vin ca urmare a unei evaluări pe care Ministerul de Interne a făcut-o. A ţinut cont de activitatea prefecţilor care au fost schimbaţi şi dorinţa de a se implica în politică şi atunci, evident, aceste schimbări au fost necesare", a explicat Suciu.

Schimbarea unor prefecţi din funcţii reprezintă un prim semnal de depolitizare a administraţiei, iar evaluarea acestora trebuie să continue - susţine co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

Preşedintele Organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, consideră însă că dacă numirile au la bază şi criterii politice, atunci guvernul nu este unul de tehnocraţi, iar social-democraţii ar putea susţine o moţiune pentru schimbarea executivului până în alegerile locale.



Autor:
Petruţa Obrejan
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
19 Februarie 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza