Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grup Feroviar Român a plătit avansul

Grupul Feroviar Român a plătit până acum 30 de milioane de euro pentru achiziţia CFR Marfă şi va plăti diferenţa până la 202 milioane de euro ulterior avizului Consiliului Concurenţei, se arată într-un comunicat al companiei.

Grup Feroviar Român a plătit avansul

Articol de Adriana Leu, 05 Octombrie 2013, 13:31

Potrivit GFR, 10 milioane de euro reprezintă garanţia bancară de participare la licitaţie, iar alte 20,2 milioane de euro reprezintă garantarea tranzacţiei printr-un cont Escrow.

Vicepreşedintele Grampet Group, compania care deţine Grupul Feroviar Român, Graţian Călin a declarat că va plăti şi diferenţa, după avizul Consiliului Concurenţei, sau al Comisiei Europene.

"Procedura de privatizare urmează să continue prin obţinerea avizului Consiliului Concurenţei sau, după caz, al Comisiei Europene, având în vedere că notificarea depusă în numele Grampet Group, respectiv Grupul Feroviar Român a fost declarată deja validă şi admisă. Ulterior avizării tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei şi a îndeplinirii condiţiilor din contract, vom achita diferenţa, finalizându-se astfel procedura de privatizare", a spus el.

Consilierul prim-ministrului, Ionel Blănculescu, apreciază că guvernul va prelungi termenul până la care Grupul Feroviar Român trebuie să depună diferenţa de bani până la suma de 202 milioane de euro pentru preluarea Companiei CFR Marfă.

"Având în vedere declaraţiile deja oficiale pe care Consiliul Concurenţei prin vocea preşedintelui le-a făcut, şi anume că este nevoie de o perioadă de cinci luni de zile cel puţin, cu certitudine, din punct de vedere formal, va avea loc acest transfer de informaţii între instituţii şi guvernul, probabil la următoarea şedinţă de guvern, va prelungi la solicitarea Consiliului Concurenţei acel termen de două luni în două luni plus cinci luni, depinde cât solicită Consiliul Concurenţei în baza legislaţiei", consideră Blănculescu.

Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante