Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Greva de la ROMATSA, declarată legală

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România a ameninţat că va declanşa greva generală la 1 septembrie, în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu Ministerul Transporturilor privind revendicările formulate.

Greva de la ROMATSA, declarată legală

Articol de Radio România, 28 August 2015, 08:24

Tribunalul Bucureşti a stabilit astăzi drept legală greva generală pe care sindicatul de la compania ROMTASA a anunţat-o pentru 1 septembrie.

Instanţa a respins astfel sesizarea conducerii societăţii pe tema ilegalităţii grevei.

Sindicaliştii ameninţă cu declanşarea acestei acţiuni de protest în cazul în care vor eşua negocierile cu Ministerul Transporturilor pe tema revendicărilor lor.

Ei sunt nemulţumiţi de modul în care au decurs discuţiile de până acum cu membrii conduceii ROMATSA referitoare la contractul colectiv de muncă.

Pe de altă parte, sindicaliştii sunt în continuare dispuşi la negocieri şi nu doresc să se ajungă la grevă, după cum a declarat imediat după aflarea deciziei tribunalului liderul sindicatului serviciilor de trafic aerian din România, Gabriel Tudorache.

"Din punctul nostru de vedere, nu ne dorim această grevă, am mai spus-o de nenumărate ori. Nu dorim să afectămnici imaginea ROMATSA şi nici pasagerii şi acum vom pleca la ROMATSA, unde suntem dispuşi să negociem inclusiv sâmbătă, dumincă, zi şi noapte, să facem tot ce e posibil să avem un contract colectiv de muncă până luni, pentru a evita această grevă generală", a spus Gabriel Tudorache.

Dacă negocierile vor eşua şi se va ajunge la declanşarea grevei generale, salariaţii ROMATSA sunt dispuşi să asigure mai mult de o treime din activitatea companiei, normă minimă prevăzută de legislaţia internaţională.

"Dacă se va ajunge la această situaţie, să înceapă greva, ne vom gândi la o soluţie să facem tot posibilul să nu afectăm foarte mulţi din pasageri. Ne gândim chiar undeva să mărim acest procent, să negociem şi să acceptăm undeva la măcar jumătate", a mai spus Gabriel Tudorache.

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
Știri 08 Iunie 2026, 20:59

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu spune că aşteaptă, de la noul guvern, măsuri precum restructurarea, lichidarea sau...

Sorin Grindeanu: România are nevoie de un guvern care să facă reforme reale
PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac
Știri 08 Iunie 2026, 20:52

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac

Liderii USR şi PNL au anunţat, la finalul discuţiilor cu premierul desemnat, că vor decide separat în forurile de conducere...

PNL și USR vor decide separat în privinţa sprijinului pentru un cabinet Eugen Tomac
Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi
Știri 08 Iunie 2026, 08:52

Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi

Potrivit Constituţiei, Eugen Tomac mai are la dispoziţie o săptămână pentru a cere votul de încredere al legislativului...

Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi
Nicușor Dan: Drona marină făcea parte dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse
Știri 05 Iunie 2026, 18:58

Nicușor Dan: Drona marină făcea parte dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse

Președintele Nicuşor Dan a afirmat că drona care a explodat în Constanţa făcea parte dintr-o operaţiune militară condusă de...

Nicușor Dan: Drona marină făcea parte dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse
Eugen Tomac, nominalizat pentru a ocupa funcţia de premier
Știri 04 Iunie 2026, 22:54

Eugen Tomac, nominalizat pentru a ocupa funcţia de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că a făcut această alegere deoarece este vorba de o persoană independentă de formaţiunile...

Eugen Tomac, nominalizat pentru a ocupa funcţia de premier
Eugen Tomac va prezenta un guvern de specialiști
Știri 04 Iunie 2026, 22:47

Eugen Tomac va prezenta un guvern de specialiști

Eugen Tomac a fost desemnat azi de preşedinte să formeze un nou guvern şi a anunţat că va propune ca miniştri specialişti, nu...

Eugen Tomac va prezenta un guvern de specialiști
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită
Știri 04 Iunie 2026, 08:18

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită

Măsura vizează alimente precum pâinea albă simplă, mai multe produse lactate, uleiul de floarea soarelui, carnea proaspătă de...

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită
Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE
Știri 02 Iunie 2026, 08:52

Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE

La Camera Deputaţilor este aşteptată dezbaterea în comisiile de specialitate a ordonanţei de urgenţă privind gestionarea...

Parlamentul continuă dezbaterile pe ordonanta privind gestionarea programului SAFE