George Maior, şeful SRI

"A fost o informare transmisă preşedintelui T.Băsescu la 29 octombrie 2009, cu probleme ce ţin de securitatea naţională vizavi de clanul Bercea. Nu a conţinut acea informare aspecte referitoare la relaţiile lui Bercea cu fratele domniei sale".

Adăugat: 24 Iunie 2014
Ultima actualizare:24 Iunie 2014

Politica Romaneasca
Foto: George Maior
trimite pe mail

Activităţile infracţionale ale grupării lui Bercea Mondial s-au aflat în atenţia Serviciului Român de Informaţii încă din 2001, iar SRI a transmis informări beneficiarilor legali, inclusiv preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele nu a fost însă informat despre legăturile dintre fratele său, Mircea Băsescu şi Bercea, a declarat marţi directorul SRI, George Maior.

"A fost o informare transmisă preşedintelui Traian Băsescu la data de 29 octombrie 2009, cu probleme ce ţin de securitatea naţională vizavi de acest clan. Ca să evit întrebarea dvs., nu a conţinut acea informare aspecte referitoare la raporturile sau relaţiile lui Bercea cu fratele domniei sale. Deci, preşedintele în declaraţia sa de ieri a avut dreptate când a spus că serviciul sau serviciile de informaţii, eu mă refer la serviciul nostru, nu a abordat această chestiune într-o informare separată", a afirmat şeful SRI, George Maior.

El a mai declarat că urmărirea clanului s-a referit la activităţi precum perceperea de taxe de protecţie în diferite judeţe sau controlarea directă sau prin interpuşi a unor operaţiuni de evaziune fiscală.



Autor:
Luminiţa Apostolescu
Editor:
Luminiţa Apostolescu
Adăugat:
24 Iunie 2014


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza