Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Forumul Crans Montana, la 20 de ani

Luni, 21 aprilie, se împlinesc 20 de ani de la organizarea la Bucureşti a Forumului de la Crans Montana, pe 21 aprilie 1994.

Articol de Daniela Coman, 21 Aprilie 2014, 08:57

Despre importanţa acelei reununi care a prilejuit, pe lângă abordarea temelor economice ale forumului, întâlniri istorice ale liderilor politici de atunci relatează, redactorul RRA, Daniela Coman.

În 1994 a fost una dintre cele mai mari reuniuni ale Forumului, la lucrările sale luând parte peste 1.000 de persoane.

De mare interes a fost atunci participarea la forum a preşedintelui Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, şi a ministrului de externe al Israelului, actualul preşedinte israelian, Shimon Peres.

A fost prima întâlnire publică a celor doi oameni politici care a deschis calea soluţionării paşnice a problemei palestiniene - scrie pe blogul său preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, gazda forumului.

La acea vreme, tensiunile din Orientul Mijlociu se aflau pe primul loc între preocupările comunităţii internaţionale, în condiţiile în care orice contact diplomatic între israelieni şi palestinieni era întrerupt de mai multe luni.

Forumul Crans Montana este un cadru de dezbateri, care aniversează anul acesta 20 de ani, la care participă politicieni, oameni de afaceri şi lideri de opinie din întreaga lume şi este consacrat provocărilor actuale la nivel european şi mondial.

Reuniunea aniversară din acest an se va ţine în luna iunie la Rabat, în Maroc şi va fi dedicată în special problemelor cu care se confruntă continentul african, mai informează redactorul RRA

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite