Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI, două săptămâni în România

Delegaţia FMI va sta în România din 27 aprile până pe 9 mai şi are progamate întâlniri atât cu autorităţile, dar şi cu partidele, sindicatele şi reprezentanţii societăţii civile.

FMI, două săptămâni în România

Articol de Iulian Olescu, 27 Aprilie 2011, 14:02

Misiunea va fi condusă de Jeffrey Franks şi va fi însoţită de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Până în data de 9 mai, echipele de experţi ale celor trei instituţii vor avea întâlniri atât cu reprezentanţii autorităţilor, cât şi cu cei ai partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, băncilor şi organizaţiilor societăţii civile. Ţara noastră va avea de îndeplinit, ca şi până acum, o serie de criterii cantitative, cum ar fi, de exemplu, nivelul deficitului bugetar, al inflaţiei sau al cheltuielilor salariale.



Teoretic, noul împrumut nu ar urma să fie folosit efectiv de autorităţile române, semnarea noului acord fiind, mai degrabă, un semnal către pieţele internaţionale şi investitori, că ţara noastră este decisă să continue programul de reforme structurale.



Pe de altă parte, aceşti bani reprezintă un fel de plasă de siguranţă, ei putând fi utilizaţi în cazul îndeplinirii condiţionalităţilor convenite, evident, dacă evoluţiile externe sau interne vor fi nevaforabile.



De altfel, însuşi ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, spunea, după aprobarea noului acord de către conducerea FMI, că şi-ar dori ca România să nu utilizeze fondurile respective, însă atrăgea atenţia asupra problemelor cu care se confruntă o serie de state europene.



Cele peste cinci miliarde de euro, de care România ar putea beneficia în caz de nevoie de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, pot fi accesate însă numai în cazul în care autorităţile reuşesc să ducă la îndeplinire angajamentele asumate în cadrul acordului.



Acestea vizează, printre altele, pe lângă tradiţionalele ţinte privind reducerea deficitului bugetar, a inflaţiei şi a cheltuielilor salariale, de exemplu, reformarea sectorului de sănătate, eliminarea preţurilor reglementate din energie sau transporturi, reducerea birocraţiei şi îmbunătăţirea eficienţei guvernamentale, prioritizarea şi eficientizarea investiţiilor publice şi, mai ales, rezolvarea problemei aieratelor - de data aceasta nu numai la nivel central, ci şi la nivel local şi la nivelul întreprinderilor publice - şi restructurarea, închiderea sau privatizarea companiilor de stat neeficiente.



De menţionat faptul că misiunile FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale încep nu tocmai sub cele mai bune auspicii, având în vedere rezervele exprimate ieri de Biroul de Statistică al Uniunii Europene "Eurostat", asupra calităţii datelor raportate de România, anul trecut, în privinţa deficitului bugetar.



Aceste rezerve sunt însă legate, mai degrabă, de modalitatea de calcul a deficitului, nu de corectitudinea informaţiilor transmise de România, Comisiei Europene, potrivit redactorului RRA.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"