Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI, din nou în România

O delegeaţie a FMI se află în România, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru a continua discuţiile legate de consolidarea fiscală.

FMI, din nou în România

Articol de Roman Muşat, 27 Aprilie 2011, 10:04

Prima misiune a Fondului Monetar Internaţional, de evaluare a acordului preventiv încheiat cu România, soseşte, miercuri, în ţară.

Misiunea va fi condusă de Jeffrey Franks şi va fi însoţită de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.

Până în data de 9 mai, echipele de experţi ale celor trei instituţii vor avea întâlniri atât cu reprezentanţii autorităţilor, cât şi cu cei ai partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, băncilor şi organizaţiilor societăţii civile. Ţara noastră va avea de îndeplinit, ca şi până acum, o serie de criterii cantitative, cum ar fi, de exemplu, nivelul deficitului bugetar, al inflaţiei sau al cheltuielilor salariale.


La finalul ultimei evaluări a precedentului acord, echipa FMI va recomanda şi reducerea pe termen mediu a nivelului impozitelor, în paralel cu lărgirea bazei de impozitare, îmbunătăţirea eficienţei guvernamentale, reformarea sectorului de sănătate, rezolvarea problemei arieratelor autorităţilor locale şi ale întreprinderilor de stat, prioritizarea şi eficientizarea invesiţiilor publice, îmbunătăţirea atragerii fondurilor europene, dar şi reformarea sectoarelor energiei şi transporturilor, inclusiv prin restructurarea, închierea sau privatizarea întreprinderilor de stat din aceste domenii.


Mihai Tănăsescu susţine că vizita FMI urmăreşte consolidărea reformelor


Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a precizat pentru postul public de radio, că vor fi vizate trei probleme tehnice necesare consolidării reformelor din ultimii doi ani.



Un al doilea mare aspect al discuţiilor se va axa pe analiza fiecărei companii, vizavi de căile care sunt necesare pentru creşterea eficienţei activităţii acestora, şi a treia componentă este legată de întărirea procesului de supraveghere la nivelul sistemului bancar. Eforturile făcute în 2009-2010 încep să-şi arate roadele", a apreciat Tănăsescu.



Reprezentantul României la FMI este optimist în privinţa drumului pe care se îndreaptă România şi susţine că ţara noastră prezintă o credibilitate din ce în ce mai mare.



"România este pe un trend crescător de credibilitate foarte puternică. În momentul de faţă, consider că România se îndreaptă către un drum corect, dar, din care reformele care vor continua trebuie să consolideze eforturile care au fost făcute în aceşti ultimi doi ani", a avertizat Mihai Tănăsescu.



Noul acord stand-by dintre România şi FMI, care a intrat în vigoare la 31 martie 2011, este unul de tip preventiv, adică suma de 3,6 miliarde de euro împrumutată va putea fi folosită numai în situaţii excepţionale.

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie