Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Evaluare FMI la Ministerul Finanţelor

Experţii Fondului Monetar Internaţional continuă, la Bucureşti, a doua evaluare a acordului de tip preventiv, încheiat în luna martie.

Evaluare FMI la Ministerul Finanţelor

Articol de Angela Bârgoan, 21 Iulie 2011, 11:05

Oficialii FMI vor analiza, joi, la Ministerul Finanțelor, modul în care au fost îndeplinite reformele, cu accent pe evoluţia încasărilor la buget, restructurarea şi privatizarea companiilor de stat.


Timp de două săptămâni, reprezentanții FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale vor discuta cu autorităţile, cu reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor şi ai mediului de afaceri, băncilor şi societăţii civile.


În martie, autorităţile române au decis să prelungească înţelegerea cu FMI printr-un acord de acest tip în valoare de 3 miliarde de drepturi speciale de tragere, adică de 3 miliarde de euro.


Acordul este însoţit de o asistenţă, tot de tip preventiv, de 1,5 miliarde de euro de la UE şi de un împrumut de 400 de milioane de euro de la Banca Mondială.


Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor să fie prezenţi personal, la toate discuţiile cu oficialii FMI.


Întâlnirie cu experţii Fondului au fost prefaţate, miercuri, de avertismentul premierului Emil Boc, cu privire la chelutirea fondurilor europene şi la întârzierile din procesul de descentralizare.


Plăți suspendate în caz de nerespectare a legii achizițiilor publice


Primul ministru a anunţat că vor fi întrerupte rambursările, pentru acele proiecte cu finanţare europeană, unde sunt implicate licitaţii publice şi vor exista verificări suplimentare, înainte de a trimite facturile la Uniunea Europeană.


Şeful Executivului cere miniştrilor intransigenţă în verificarea procedurilor şi aplicarea corecţiilor financiare care se impun.


”Dacă noi descoperim aceste probleme şi facem corecţiile financiare, nu pierdem banii europeni. Banii se pot transfera la un alt proiect, pe aceeaşi axă sau, când se va face reevaluarea tuturor programelor europene, la alte programe”, a precizat Emil Boc.


Şeful Executivului s-a declarat nemulţumit că nu se fac publice numele celor care conduc autorităţile de managament din ministere şi le-a cerut miniştrilor să facă acest lucru, pentru ca persoanele respective să-şi asume responsabilitatea publică pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea.

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:22

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului

Alianţa pentru Unirea Românilor i-a reproşat ministrului de resort Alexandru Nazare prezentarea selectivă a situaţiei...

Moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor, respinsă în plenul Senatului
Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Știri 12 Noiembrie 2026, 12:17

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul Luca Niculescu a cerut miniştrilor săi să prezinte o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Scopul...

Premierul Luca Niculescu cere miniştrilor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV