Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Eurodeputaţi PDL sesizează UE cu privire la acţiunile guvernului Ponta

Europarlamentarii PDL au transmis, marţi, o scrisoare deschisă unor lideri europeni, în care îşi exprimă o serie de suspiciuni la adresa actualului guvern, una dintre ele fiind aceea că încearcă să readucă justiţia sub influenţa politicului.

Eurodeputaţi PDL sesizează UE cu privire la acţiunile guvernului Ponta

Articol de Alina Dobrinescu, 29 Mai 2012, 16:33

Eurodeputaţii PDL "îşi exprimă cea mai profundă îngrijorare faţă de maniera în care guvernul condus de Victor Ponta, cu sprijinul Partidului Social-Democrat (PSD) şi al Partidului Naţional Liberal (PNL), alege să îşi îndeplinească obligaţiile'' şi denunţă decizii care ''încalcă statul de drept şi pot conduce la diminuarea calităţii democraţiei din România''.

În scrisoarea adresată preşedintelui Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Johannes Swoboda şi preşedintelui Grupului ALDE, Guy Verhofstadt, eurodeputaţii PDL fac referire la ''măsuri şi declaraţii grave care au intenţia de a influenţa procese de corupţie importante, de a obstrucţiona justiţia şi de a stopa lupta împotriva corupţiei''.

''În cursul primei şedinţe a noului guvern, premierul Victor Ponta a subordonat autorităţii sale Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Această instituţie era la acea vreme reclamant (solicitând peste 1 milion de euro) într-un caz penal contra fostului premier socialist Adrian Năstase, condamnat de un tribunal de primă instanţă la 2 ani de închisoare'', se menţionează în document.

Totodată, eurodeputaţii precizează că ''în luna martie, actualul ministru al justiţiei, Titus Corlăţean, şi-a exprimat public opinia în favoarea arestării procurorilor anticorupţie într-un alt caz penal, în care apelul este în aşteptare la Curtea Supremă şi în care Adrian Năstase a primit pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare de către tribunalul de primă instanţă''.

''Parlamentul a adoptat fără nicio consultare a opiniei publice modificarea sistemului de vot''

De asemenea, europarlamentarii fac referire şi la decizia premierului Victor Ponta de a face demersuri pentru adoptarea unor amendamente importante la legea electorală, ''cu numai şase luni înaintea alegerilor legislative din noiembrie acest an''.

''Parlamentul a adoptat în grabă şi fără nicio consultare a opiniei publice modificarea sistemului de vot, (...), ceea ce încalcă câteva recomandări ale Comisiei de la Veneţia cu privire la bunele practici în chestiuni electorale''. ''Mai mult, un membru al PSD, eurodeputata Corina Creţu, a declarat public că scopul acestei noi legi este de a asigura o majoritate comfortabilă pentru coaliţia guvernamentală la alegerile din toamnă, iar apoi noua formulă electorală va fi abandonată şi înlocuită cu o formulă proporţională. Credem sincer că acest lucru slăbeşte semnificativ democraţia din România, întrucât votul nu mai serveşte cetăţeanul, ci partidele politice de guvernământ'', mai arată semnatarii scrisorii.

Europarlamentarii PDL le solicită, de asemenea, liderilor grupurilor europarlamentare să iniţieze un dialog cu actualul guvern de la Bucureşti.

Cristian Preda: Guvernul Ponta alimentează suspiciuni care au planat asupra Europei

Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că Guvernul Ponta alimentează suspiciuni mai vechi care au planat asupra României.

"Prezentul pe care ni-l oferă este presiunea asupra justiţiei pentru - presupunem, ne e teamă de asta - influenţarea judecătorilor în procesul amicilor politici, pentru blocarea mecanismului MCV, de cooperare şi verificare sau complicarea lui, care ne-ar duce într-o amânare de alţi numeroşi ani. Felul în care se poartă Guvernul Ponta ne face să credem că există riscul ca asupra României să planeze aceleaşi suspiciuni. Ne pune într-o situaţie în care riscăm să plătim în viitor ani şi ani de marginalizare în Europa", a declarat europarlamentarul PDL.

Scrisoarea este semnată de liderul delegaţiei PDL în Parlamentul European, Theodor Stolojan şi de ceilalţi 10 membri ai acestei delegaţii.

Cristian Preda a mai spus că un alt gest sesizat în scrisoare adresată celor doi lideri de grupuri din Parlamentul European se referă la "decizia lui Victor Ponta de a adopta modificări ale legii electorale cu şase luni înainte de alegeri, contrazicând recomandările Comisiei de la Veneţia".

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm
Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Știri 20 Octombrie 2026, 10:16

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură

De la ora 14:00 va avea loc şedinţa de plen reunit pentru dezbaterea programului de guvernare şi acordarea votului de...

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 19:04

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu

Toţi cei audiaţi până în acest moment au primit aviz favorabil. Printre aceştia se află Daniel Zamfir, la Economie, şi Bogdan...

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 08:24

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu

Zi lungă astăzi la Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu.

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Știri 16 Octombrie 2026, 09:16

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu a parcurs, joi, pasul decisiv în perspectiva votului de învestitură asupra cabinetului...

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament
Știri 15 Octombrie 2026, 08:37

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament

Lista oficială a cabinetului şi programul de guvernare urmează să fie depuse chiar astăzi în Parlament, unde se aşteaptă...

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament
Luca Niculescu avertizează că România are nevoie de un executiv cu puteri depline
Știri 13 Octombrie 2026, 17:05

Luca Niculescu avertizează că România are nevoie de un executiv cu puteri depline

Niculescu a anunţat că ia în calcul trei variante posibile de guvern, dar prima sa opţiune rămâne o formulă politică sau una...

Luca Niculescu avertizează că România are nevoie de un executiv cu puteri depline
Dominic Fritz: Nu vom vota un guvern în care să fie miniştri PSD
Știri 12 Octombrie 2026, 17:29

Dominic Fritz: Nu vom vota un guvern în care să fie miniştri PSD

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reafirmat că formaţiunea nu va vota un guvern cu miniştri PSD după discuţiile cu premierul...

Dominic Fritz: Nu vom vota un guvern în care să fie miniştri PSD